Cum Îl întristăm pe Duhul Sfânt? Ignorând mustrările de conştiinţă pe care le pune în noi Duhul şi neglijând nevoia de a ţine în frâu cuvintele sau faptele ofensatoare. Dacă suprimăm aceste imbolduri şi păcătuim cu nepăsare, atunci după o vreme ele vor înceta să se mai facă simţite în conştiinţa noastră, conştiinţa va deveni inactivă, iar noi vom cădea tot mai adânc într-un limbaj şi o trăire păcătoase, pierzând orice comuniune cu Dumnezeu şi binecuvântările din partea Lui. În mod similar, dacă încetăm să ne mai rugăm pentru a fi buni, miloşi şi iertători faţă de alţii, atunci Îl întristăm pe Duhul care lucrează la dezvoltarea şi aplicarea acestor virtuţi în viaţa noastră (Efeseni 4:29-32). Să ne mai punem o dată întrebarea: Oare n-am lua mult mai în serios impulsurile şi îndemnurile conştiinţei dacă ne-am aduce aminte şi am trata cu seriozitate faptul că Acela care lucrează la sfinţirea şi dezvoltarea noastră este Dumnezeul care locuieşte în noi?
Ce nu poate explica ateismul
„Acesta este visul materialist: o încercare de a da vieţii o explicaţie pur naturalistă. Dar această explicaţie omite prea mulţi factori ca s-o putem socoti demnă de respect. Ea nu poate justifica existenţa vieţii în primul rând, nici a minţii, gândirii sau raţiunii. În această explicaţie nu e loc pentru voinţă sau pentru sentimentul puternic al omului că există un scop. Ea nu poate explica de ce avem conştiinţă, lucru pe care nu-l putem nega. De asemenea, ea nu poate spune de ce oamenii se nasc cu acest profund sentiment al binelui şi răului.”
Arminianismul nu este o caracteristică baptistă
Mulţi din tradiţia reformată au fost învăţaţi să-i considere pe toţi baptiştii ca arminieni, dar arminianismul în mod clar nu este o caracteristică baptistă. Unii baptişti moderni ar vrea să tragă concluzia că o caracteristică baptistă este o depreciere a Vechiului Testament şi a celor Zece Porunci, dar Mărturisirea de la 1689 depune o mărturie elocventă împotriva acestei idei. Caracteristicile baptiste în mod cert nu includ o concepţie anabaptistă cu privire la autorităţile civile. În comun cu fraţii lor reformaţi şi puritani, baptiştii particulari au respins arminianismul, antinomianismul şi anabaptismul.
Răbdarea lui Dumnezeu
Răbdarea lui Dumnezeu nu intră în dezacord cu dreptatea şi neprihănirea Lui. Nu găsim de vină niciodată unui judecător care amână un proces sau o sentinţă sau o execuţie dintr-un motiv bun. Nimeni dintre noi să nu creadă că Dumnezeu nu are motive întemeiate pentru răbdarea Lui! El nu doreşte ca cineva din poporul Lui să piară (2 Petru 3:9 – şi are o îndelungă răbdare faţă de noi, adică, faţă de aleşii lui Dumnezeu cărora le-a fost făcută făgăduinţa). Dumnezeu şi-a glorificat dreptatea asupra lui Hristos, şi acum răbdarea Lui este în armonie perfectă cu dreptatea Lui. Pe lângă aceasta, Dumnezeu este liber să aleagă timpul care-i convine Lui cel mai mult pentru pedepsirea celor ce fac răul. Vremurile şi soroacele sunt în stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Dreptatea are înaintea întreaga veşnicie ca să se demonstreze pe ea însăşi, însă răbdarea are timpul ca singură oportunitate. În loc să fie încălcată, dreptatea este făcută mai vizibilă prin răbdarea lui Dumnezeu: orice obiecţie adusă împotriva dreptăţii va fi mai mult decât îndepărtată din pricina marii răbdări pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de păcătoşi.
Valoarea lui Hristos
Hristos! Hristos! Nu era nimic altceva înaintea ochilor mei decât Hristos! Şi nu mă uitam doar la câte un privilegiu din partea lui Hristos, cum ar fi la sângele Lui, la moartea sau la învierea Lui, ci priveam imaginea completă a lui Hristos – ca Cel în care toate acestea şi alte virtuţi, relaţii, slujbe şi lucrări se întâlneau – stând la dreapta lui Dumnezeu în cer.
Ce glorioasă mi se părea înălţarea Lui, valoarea şi predominarea tuturor binefacerilor Lui, şi asta pentru că acum puteam să-mi ridic privirea de la mine înspre El şi puteam să apreciez că toate acele haruri ale lui Dumnezeu, care acum erau proaspete pentru mine, erau totuşi ca acei bani mărunţi pe care oamenii bogaţi îi ţin în punga lor, în timp ce aurul lor este în cufere acasă. Oh, vedeam că aurul meu este în cufărul meu acasă – în Hristos, Domnul şi Mântuitorul meu! Acum, Hristos era totul pentru mine; toată neprihănirea mea, toată sfinţirea şi răscumpărarea mea.
Biserica supusă lui Hristos
„Isus Hristos, în calitate de Cap al Bisericii, deţine oficiile de profet, preot şi rege. Biserica supusă lui Hristos va reflecta acest trei slujbe ale lui Hristos, predicând cu credincioşie Cuvântul Său, închinându-se conform Sfintei Scripturi şi având o formă de guvernare biblică.”
Nu emoţiile, ci viaţa transformată
„Dacă după emoţiile înalte ale presupusei convertiri nu se vede nicio schimbare remarcabilă într-un om în ce priveşte acele caracteristici rele şi obiceiuri rele care au fost vizibile în el mai înainte, acesta fiind sub dominaţia aceloraşi înclinaţii rele sub care se afla înainte, aceleaşi lucruri părând să-i exprime caracterul; dacă este la fel de egoist şi carnal, de nesimţitor şi de pervers, de necreştin şi de imoral ca întotdeauna, atunci acestea reprezintă un argument mai puternic pentru starea lui decât cele mai strălucitoare poveşti pe care le-a spus vreodată referitor la experienţele lui. Fiindcă în Isus Hristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, nici declaraţiile înălţătoare, nici declaraţiile umile, nici povestirile frumoase, nici cele despre frângere, nu valorează nimic; ci doar a fi o făptură nouă.”
De ce este detestată doctrina suveranităţii lui Dumnezeu
„Nu este niciun atribut care să aducă mai multă mângâiere copiilor Lui decât suveranitatea lui Dumnezeu. În cele mai ostile circumstanţe, în cele mai grele încercări, ei cred că suveranitatea a hotărât nenorocirea lor, că suveranitatea îi domină şi că suveranitatea îi va sfinţi pe toţi. Nu este nimic ce copiii ar trebui să susţină cu mai multă seriozitate decât doctrina suveranităţii Stăpânului lor peste toată creaţia — regalitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrărilor mâinilor Lui — Tronul lui Dumnezeu şi dreptul Lui de a sta pe acel Tron. Pe de altă parte, nu există nicio doctrină mai urâtă de cei lumeşti, niciun adevăr din care ei să fi făcut mai mare harababură, decât măreaţa, formidabila, totuşi cea mai sigură doctrină a suveranităţii infinitului Yahweh. Oamenii îi permit lui Dumnezeu să fie oriunde în afară de tronul Lui. Îi vor permite să fie în atelierul Lui să modeleze lumi şi să creeze stele. Îi vor permite să fie în vistieria Lui pentru a-Şi împărţi milosteniile şi să-Şi pună darurile. Îi vor permite să susţină pământul şi să sprijine stâlpii acestuia, sau să aprindă lămpile cerului, sau să domine valurile oceanului care se mişcă fără încetare; dar când Dumnezeu se suie pe tronul Său, creaturile Sale scrâşnesc din dinţi. Noi proclamăm un Dumnezeu care stă pe tron şi dreptul Său de a face ceea ce doreşte cu ceea ce este al Lui, de a orândui creaturile Lui aşa cum Îi place Lui, fără să le consulte; apoi noi suntem fluieraţi şi detestaţi, iar oamenii sunt surzi la cuvintele noastre, pentru că Dumnezeu Cel care stă pe tron nu este Dumnezeul pe care Îl iubesc ei. Dar noi iubim să-L predicăm pe Dumnezeul care stă pe tron. În Dumnezeul care stă pe tron ne încredem noi.”
Creştinul minimal
„Creştinul minimal se plasează atât de aproape de linia de separare dintre oamenii lui Dumnezeu şi oamenii din lume încât este greu de spus de ce parte a liniei se găseşte, de fapt.”
Dreptatea pe care o dă Dumnezeu
Căci dreptatea Domnului este fundamentul mântuirii. Şi aici, din nou, prin „dreptatea Domnului” nu trebuie înţeleasă acea dreptate prin care cineva este drept prin el însuşi, ci aceea prin care suntem făcuţi drepţi de El Însuşi, ceea ce se petrece prin credinţa în Evanghelie.
Profeţii autopromovaţi
Ori de câte ori întâlniţi un om care se autopromovează ca profet, staţi departe de calea sa. Când auziţi de semne şi minuni, întoarceţi-vă spre Domnul şi amintiţi-vă că: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19), iar „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17). Nu există altă cale de supravieţuire printre entuziaşti sălbatici.
Crede în Dumnezeu şi nu cere minuni şi miracole sau cunoaşterea vremurilor şi a soroacelor. Nu este scopul tău să ştii când îşi va restabili Domnul împărăţia. Amintiţi-vă acest verset: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele!” (Fapte 1:7). Dacă aş fi introdus într-o cameră unde ar fi depozitate multe colete şi mi s-ar spune că este şi pentru mine ceva bun, aş începe să mă uit după ceva cu numele meu pe el. Dacă aş ajunge în dreptul unuia pe care scrie alt nume, l-aş lăsa în pace; nu este pentru mine. Iată un astfel de colet, de pe piaţa cunoaşterii: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Faptele Apostolilor 1:7). Încetaţi să vă mai amestecaţi în subiecte care sunt ascunse şi mulţumiţi-vă să cunoaşteţi lucrurile care v-au fost descoperite clar.
Cine este aproapele meu?
„În pilda bunului samaritean, porunca de a ne iubi aproapele devine importantă atunci când cel prădat şi rănit de pe drumul spre Ierihon nu este un simplu personaj dintr-un trecut antic, ci aproapele care are nevoie de dragostea noastră este un sărman fără casă şi avere.”
Doctrina alegerii – motivaţia predicării Evangheliei
„Doctrina alegerii este cea care mă presează şi mă determină să mă întrec în fapte bune. Dumnezeu m-a înzestrat să rabd totul de dragul celor aleşi. Aceasta mă face să predic plin de mângâiere Evanghelia, căci ştiu că mântuirea nu este dependentă de voinţa liberă a omului, ci de faptul că Domnul îi face dispuşi pe oameni pentru Evanghelie în ziua puterii Sale, şi că mă poate folosi ca să chem la El pe unii dintre aleşii Săi, când şi cum Îi place.”
Munca istovitoare şi trezirile spirituale
„Despre John Cennick (1718 – 1755) s-a spus că, din cauza strădaniilor istovitoare excesive, a murit o mie de morţi înainte de a fi luat în slavă de timpuriu, prin febră, în urma predicării neîncetate în aer liber, pe orice fel de vreme. Oamenii din zilele noastre consideră astfel de acţiuni drept nesăbuite. De ce să te consumi când ai treizeci sau patruzeci de ani? Cu siguranţă nu acesta este modul de a-L sluji pe Domnul, nu? Dar, în vremuri de trezire, predicatorul poate avea câteva vieţi întregi concentrate în cinci ani de predicare şi, fără îndoială, va fi fericit să moară de timpuriu, dacă este privilegiat să fie folosit astfel. Să nu trecem niciodată cu vederea efortul jertfitor văzut în vremuri de trezire autentică. Să nu ascultăm de autorii care vor să elimine acest fapt din consemnări. Trezirea costă mult din punctul de vedere al contribuţiei omeneşti.”
Pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu
Atunci când fiul risipitor, care hrănea porcii, a început să judece şi să-şi vină în fire, a fost pocăinţă. Când s-a hotărât şi a părăsit ţinutul acela îndepărtat, îndreptându-se spre casa tatălui său, a fost întoarcere la Dumnezeu. Pocăinţa este o parte a întoarcerii la Dumnezeu. Este, poate, dacă pot să spun, poarta sau uşa ei. Este Iordanul prin care trecem când ne întoarcem din pustiul păcatului spre Canaanul convertirii. Naşterea din nou este răsădirea unei firi noi, iar unul dintre primele ei semne este credinţa în Hristos şi părăsirea păcatului sau întoarcerea de la ce este rău spre ceea ce este bun.
Creştinul şi Legea
Noul Testament afirmă faptul că, deşi Legea nu este un mijloc de câştigare a neprihănirii, ea rămâne standardul de conduită şi practică neprihănită pentru cei care au fost declaraţi neprihăniţi prin har şi prin credinţă. Chiar Domnul Isus spune în Matei 5:17-18: „Să nu credeţi că am venit să anulez Legea sau Profeţii! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile.” El a continuat să spună în versetul 19: „Aşa că oricine încalcă una din cele mai mici din aceste porunci şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor.” Acum, dacă acest pasaj se ocupa de sarcina vădit imposibilă a câştigării neprihănirii cuiva, ai crede că Isus ar fi spus că „acela va fi numit cel mai mic în împărăţia iadului”. Dar Isus vorbeşte aici despre creştini. El vorbeşte despre proprii Săi copii atunci când spune: „Oricare” dintre copii „care încalcă una din cele mai mici din aceste porunci şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor.” Iarăşi afirm, El ne arată că, deşi Legea nu este mijlocul spre neprihănire, ea rămâne standardul activ după care şi înspre care Duhul lui Dumnezeu îi va conduce pe oamenii pe care El i-a declarat neprihăniţi. Pe acest temei, familiile puritane au acordat atenţie mare centrării experienţei lor săptămânale în jurul păzirii cuvenite a zilei Domnului – o zi din şapte consacrată căutării cu devotament a comuniunii cu Hristos.
Cui slujeşti?
Mi se pare că aud pe cineva spunând: „Nu vreau să fiu rob!”. Dar, prietene, de asta nu poţi să scapi, robul cuiva trebuie să fii. „Atunci vreau să fiu robul meu, să-mi slujesc mie însumi”, va zice cineva. Iartă-mă, viteazule, trebuie să-ţi spun la ureche: „Dacă-ţi slujeşti ţie însuţi, slujeşti unui NEBUN”. Cine este sluga lui însuşi, este robul unui rob şi nu pot să-mi închipui stare mai rea decât să fii robul unui rob. Cuiva trebuie să slujeşti. Şi vei purta lanţuri dacă slujeşti stăpânului pe care şi-l aleg cei mai mulţi. (…) Cine altul are putregaiul în oase dacă nu acela care dă frâu slobod patimilor lui? Cel mai nenorocit sclav din galere şi cel mai vrednic de milă rob nu este nici pe jumătate aşa cât este de robit tânărul care este dus de plăcerile lui, ca boul la măcelărie, şi care pradă stricăciunii şi patimilor lui. Dacă ar trebui să fiu rob, aş vrea mai bine să fiu robul unui sălbatic, decât să fiu robul meu însumi, fiindcă a fi robul meu însumi ar fi totuna cu cea mai adâncă înjosire. Robul cuiva trebuie să fii; fără asta nu se poate. Dacă însă eşti robul tău însuţi, robia aceasta este îngrozitoare.
Celor care nu se roagă
„Mii de oameni nu spun niciodată nici măcar un cuvânt de rugăciune. Ei mănâncă, beau, dorm, se trezesc, se duc la lucrul lor, se întorc acasă, respiră aerul lui Dumnezeu, privesc soarele lui Dumnezeu, umblă pe pământul lui Dumnezeu, se bucură de îndurările lui Dumnezeu, au trupuri muritoare şi judecata şi eternitatea stau înaintea lor. Dar niciodată nu îi vorbesc Iui Dumnezeu. Trăiesc ca animalele care pier; se comportă ca nişte creaturi fără suflet; nu au să-I adreseze niciun cuvânt Celui din a Cărui gură vor primi într-o zi sentinţa eternă. Cât de îngrozitor este lucrul acesta!”
Autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu
Fără autoritatea Cuvântului, predicarea devine o căutare nesfârşită de tematici, de terapii şi de tehnici care câştigă adepţi, promovează toleranţă, militează pentru o cauză sau alină îngrijorări. Raţiunea umană, obiectivele sociale, consensul popular şi convingerile morale personale devin resursele predicatorului lipsit de „convingerea istorică potrivit căreia ceea ce spune Scriptura, spune Dumnezeu.” Opiniile şi sentimentele ce determină conţinutul predicării căreia îi lipseşte autoritatea biblică sunt aceleaşi forţe care, într-o cultură schimbată, într-o generaţie viitoare sau într-o inimă rebelă, pot nega validitatea aceloraşi concepte. Predicarea expozitivă evită aceste nisipuri mişcătoare legându-l pe predicator de temelia Cuvântului lui Dumnezeu.
Sfinţenia lui Dumnezeu
„Ceea ce afirmă mai presus de orice altceva Biblia despre Dumnezeu este că El e, în mod esenţial, sfânt. Atributul care îl face pe Dumnezeu Dumnezeu este sfinţenia Lui nespusă. Aproape că ezit să vorbesc despre un asemenea subiect, dar nu mă aflu aici să îmi aleg subiectele. Slujba mea este să expun Cuvântul şi lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să Se reveleze pe Sine şi sfinţenia Sa nouă. De aceea a dat cele zece porunci şi Legea morală. Acesta este mesajul pe care El l-a dat profeţilor. Acesta este lucrul pe care l-a revelat El în mod suprem în Fiul Său. Acesta este lucrul pe care l-a transmis Fiul în Predica de pe munte. Sfinţenia.”
Succesul evanghelistic
„Dumnezeu nu a promis niciodată că El va binecuvânta vreo biserică cu succes evanghelistic. Dar dacă este voia Lui să facă asta, ce mijloace este cel mai probabil să folosească? Credincioşia faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, o pasiune pentru Hristos, dragoste pentru fraţi, curajul de a-L mărturisi, smerenie ca a lui Hristos, îndrăzneală în vorbire, perseverenţă în rugăciune – acestea sunt lucruri pe care El iubeşte să le vadă. Dacă noi vrem cu adevărat să vedem convertiri, acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să le cultivăm mai presus de orice.”
Ziua Domnului
Ziua Domnului „există pentru a ne face capabili să ne lăsăm deoparte treburile şi lucrul pământesc pentru ca, abţinându-ne de la orice altceva, să putem medita la lucrările lui Dumnezeu şi să ne deprindem să recunoaştem favorurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră… Iar când am petrecut duminica lăudând şi glorificând Numele lui Dumnezeu şi meditând la lucrările Lui, atunci, de-a lungul restului săptămânii, ar trebui să arătăm că am beneficiat de pe urma ei.”
Cui vreţi să slujiţi?
Poate acum 10 sau 20 de ani aţi auzit chemarea: „Fiule, dă-mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele” (Proverbe 23: 26) şi aţi răspuns: „Ţi-o voi da”. Dar până astăzi, nu v-aţi ţinut promisiunea. „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!” ţi-a spus Domnul (Matei 21: 28). Tu i-ai răspuns: „Mă duc, Doamne!” (vers. 30), dar nu te-ai dus. Astăzi, ca şi altădată, nu o faci. Unii dintre voi, într-adevăr, aveau mai multe speranţe acum 30 de ani decât acum. Ce explicaţie puteţi da la asta? Ce s-a întâmplat oare în aceşti ani? Mila nesfârşită a lui Dumnezeu v-a ferit de iad, dar nu aveţi nicio asigurare că lunga Lui răbdare vă va mai ocroti mult timp. Timpul este scurt şi dacă Dumnezeu este Dumnezeu, slujiţi-L! Dacă nu, slujiţi-l pe Baal! Hotărâţi-vă, ori una ori alta.
Biografistu' 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.