Rugăciunea: o taină

După ce vom medita la câteva întrebări asupra acestui subiect cred că vom aprecia şi mai mult caracterul tainic care înconjoară rugăciunea — pentru că la aceste întrebări este destul de greu de răspuns. Însă această observaţie nu vrea să sugereze că taina rugăciunii este de neînţeles sau că diferitele probleme referitoare la rugăciune sunt inexplicabile. Ba arată doar că puţini sunt acei oameni care cunosc într-adevăr multe despre ea. Din această cauză puţini sunt cu adevărat capabili să realizeze ceva pentru Dumnezeu în rugăciune. Puterea rugăciunii nu stă în cât de mult ne rugăm, ci în cât de mult rugăciunile noastre sunt în acord cu principiile rugăciunii. Numai astfel de rugăciuni au adevărată valoare.

Cea mai importantă întrebare este: De ce să ne rugăm? Care este folosul rugăciunii? Nu este Dumnezeu atotştiutor şi atotputernic? De ce trebuie El să aştepte până ne rugăm pentru a începe să lucreze? De vreme ce El ştie, de ce trebuie să-i spunem totul (Filipeni 4:6)? Fiind atotputernic, de ce Dumnezeu nu lucrează direct? De ce ar avea El nevoie de rugăciunile noastre? De ce numai acei care cer primesc, numai acei care caută găsesc şi numai acei care bat intră (Matei 7:7)? De ce spune Dumnezeu: „Nu aveţi pentru că nu cereţi’” (lacov 4:2)?  După întrebările de mai sus, trebuie să continuăm cu următoarele: Este rugăciunea contrară voii lui Dumnezeu? Care esle legătura dintre rugăciune şi dreptate?

Ştim că Dumnezeu niciodată nu face nimic împotriva voii Sale. Dacă deschiderea uşilor este voia lui Dumnezeu, de ce aşteaptă El să batem înainte de a deschide? De ce nu deschide El pur şi simplu, conform cu voia Lui, fără să aştepte să batem? Fiind atotştiutor, Dumnezeu ştie că avem nevoie de uşi deschise; de ce trebuie atunci El să aştepte bătaia noastră înainte de a deschide? Dacă uşile trebuie deschise şi deschiderea uşilor este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, şi dacă, mai mult. El ştie, de asemenea, că noi avem nevoie ca ele să ne fie deschise, de ce aşteaptă ca noi să batem? De ce nu deschide El uşa? Ce folos are Dumnezeu din faptul că noi batem?

Dar trebuie să mai continuăm cu întrebările: De vreme ce voia lui Dumnezeu este să deschidă uşa şi de vreme ce deschiderea uşii este în acord cu dreptatea, totuşi Dumnezeu nu va deschide uşa dacă noi nu batem? Va întârzia El mai degrabă împlinirea voii şi a dreptăţii Lui pentru a aştepta rugăciunile noastre? Va îngădui El ca voia Lui de a deschide uşi să se restrângă din cauză că noi nu batem?

Dacă da, nu va fi voia Iui Dumnezeu limitată de noi? Este Dumnezeu cu adevărat atotputernic? Dacă este atot­puternic, de ce nu deschide El însuşi uşile — de ce trebuie să aştepte până batem noi? Este Dumnezeu cu adevărat capabil să realizeze propria Lui voie? Dar dacă este cu adevărat capabil, atunci de ce deschiderea uşilor (voia Lui) este cârmuită de baterea noastră (rugăciunea omului)?

Punând toate aceste întrebări, ajungem să realizăm că rugăciunea este o taină. Pentru că aici vedem un principiu al lucrării lui Dumnezeu, şi anume că poporul lui Dumnezeu trebuie să se roage înainte ca El să se ridice să lucreze; voia Lui se va realiza numai prin rugăciunile celor care aparţin Lui; rugăciunile credincioşilor trebuie să împlinească voia Lui; Dumnezeu nu va împlini voia Lui de unul singur, El o va face numai după ce poporul Lui se va face părtaş gândurilor Lui în rugăciuni.

(Citat din cartea Să ne rugăm, Watchman Nee, Agape)

Dumnezeu este neschimbător

Dumnezeu este imuabil în hotărârea Lui. Voia lui niciodată nu se modifică. Poate că unii sunt gata să obiecteze că ar trebui să citim următorul verset: “I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om” (Geneza 6:6). Primul nostru răspuns este: atunci se contrazice Scriptura pe ea Însăşi? Nu, acest lucru nu se poate întâmpla. Numeri 23:19 este îndeajuns de clar: “Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău”. La fel în 1 Samuel 15:29: “tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău”. Explicaţia este foarte simplă. Când vorbeşte despre El Însuşi, Dumnezeu Îşi ajustează frecvent limbajul cu capacităţile noastre limitate. El se descrie pe Sine îmbrăcat cu membre trupeşti ca ochi, urechi, mâini, etc. El spune despre Sine că “S-a trezit” (Psalmul 78:65), că “v-am vorbit dis-de-dimineaţă” (Ieremia 7:13); cu toate că El niciodată nu dormitează şi nici nu doarme. Când El instituie o schimbare în modul Lui de abordare a oamenilor, El descrie conduita Lui ca “părere de rău”.

Dumnezeu este imuabil în sfatul Lui. “Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:29). Trebuie să fie aşa, pentru că “Hotărârea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face” (Iov 23:13). Schimbare şi putrezire vedem peste tot împrejurul nostru, fie ca El care nu se schimbă să rămână cu tine. Scopul lui Dumnezeu nu se modifică niciodată. Unul din două lucruri îl face pe om să se răzgândească şi să-şi schimbe planurile: lipsa de prevedere ca să anticipeze toate lucrurile, sau lipsa puterii de împlinire a planurilor. Dar cum Dumnezeu este şi Omniscient şi Omnipotent nu este nevoie niciodată ca El sa-Şi revizuiască hotărârile Lui. Nu. “sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). De aceea citim despre “nestrămutarea Hotărârii Lui” (Evrei 6:17).

Aici este încurajare pentru rugăciune : “Ce mângâiere ar fi să te rogi la un dumnezeu care, ca şi cameleonul, şi-ar schimba culoarea în fiecare moment? Cine ar înainta o cerere unui prinţ pământesc care a fost atât de schimbător încât ar acorda o cerere într-o zi, şi ar nega-o într-o altă zi? (S. Charnock, 1670). Dacă cineva ar întreba: “dar care este folosul rugăciunii către Unul a cărui voie este deja stabilită?”. Răspundem: “pentru că aşa cere El”. Ce binecuvântări a promis Dumnezeu fără ca noi să le căutăm? “dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5:14), şi El a voit tot ceea ce este spre binele copilului Său. A cere ceva contrar voii Lui nu este rugăciune, ci rebeliune obraznică. (A.W. Pink)

Citate preluate de pe www.numaiharul.org.

Ce este rugăciunea?

Orice om care s-a gândit vreodată într-un mod foarte serios la rugăciune, şi sunt sigur că fiecare a făcut lucrul acesta, la un moment dat şi-a pus întrebări cu privire la valoarea ei. Uneori întrebările se nasc în urma experienţei pe care o avem în rugăciune. Ne rugăm uneori pentru un lucru pe care nu-l primim sau pe care, în cel mai bun caz, îl primim târziu, şi ne trezim punând întrebări: “Oare îmi este ascultată rugăciunea? Oricum, care este scopul rugăciunii?” Uneori ne luptăm cu această problemă dintr-un punct de vedere teologic. Sunt sigur că orice calvinist s-a întrebat la un moment dat: “Dacă Dumnezeu, în hotărârile sale veşnice, a predestinat tot ceea ce are să se întâmple (lucru care este afirmat de Mărturisirea de Credinţă de la Westminster), atunci de ce să mă mai rog? Oricum are să se întâmple aşa cum a hotărât Dumnezeu. De ce să te rogi? Doar nu te aştepţi ca prin rugăciunile tale să schimbi hotărârea lui Dumnezeu?” Ei bine, nu, nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea. Şi acest lucru este unul bun. Dacă rugăciunea l-ar putea determina pe Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea, atunci nu mi-aş dori ca unii dintre voi să se roage. Ar fi prea periculos. Interesant este că, deşi scriitorii biblici s-au gândit, probabil din când în când, la aceste întrebări sau le-au ridicat chiar ei, aceste probleme legate de rugăciune niciodată nu au părut să-i oprească de la a se ruga. (John Montgomery Boice)

Una dintre cele mai dese întrebări puse teologiei rugăciunii este următoarea: “Oare schimbă rugăciunea cu adevărat lucrurile?”. Noi ştim foarte bine că rugăciunea a schimbat multe lucruri. Putem observa aceasta pe paginile Noului Testament, unde găsim multe rugăciuni care au schimbat tot felul de lucruri. Vom vorbi mai târziu însă despre acest aspect. Acum, ceea ce ne preocupă este următoarea întrebare: “Oare rugăciunea noastră îl poate forţa pe Dumnezeu să se răzgândească?”. Înainte de a răspunde gândeşte-te la cele două reguli: aduţi aminte cine este El şi aduţi aminte cine eşti tu. Abia după ce te-ai lămurit întreabă-te dacă rugăciunea ta poate forţa schimbarea intenţiei lui Dumnezeu. Ce anume Îl poate determina pe Dumnezeu să se răzgândească? Se pot observa cazuri în care El stabileşte sau planifică să înfăptuiască ceva, dar dintr-odată, voia Lui care era pe cale să se îndeplinească, îşi modifică cursul, lăsându-ne să înţelegem că Dumnezeu s-a răzgândit. Oare ce anume la convins pe Dumnezeu să se răzgândească? Faptul că a primit noi informaţii în legătură cu acel caz? Sau o anumită cunoştinţă care Lui îi lipsea şi pe care a obţinut-o de la voi atunci când, într-un mod de-a dreptul extraordinar, I-aţi comunicat-o de dragul respectului ce I-l purtaţi? Biblia ne spune că atunci când ne înfăţişăm înaintea Regelui nostru, El ştie mai dinainte ce vrem să Îi cerem. Psalmiştii ne spun că acest Dumnezeu suveran cu care intrăm în conversaţie ştie ce avem de gând să-I spunem, cunoscând mai dinainte cuvintele pe care urmează să le rostim. Nu uitaţi că avem de-a face cu un Dumnezeu omniscient. El nu are nevoie să înveţe ceva nou. Prin urmare El se răzgândeşte nu datorită faptului că învaţă ceva nou de la noi.
Referindu-ne la noi, ce anume ar trebui să ne facă să ne răzgândim? Cred că obişnuim să ne răzgândim atunci când realizăm că ceea ce ne-am propus să facem iniţial se dovedeşte a fi de fapt un plan greşit, o eroare. Totodată primim un sfat bun de la cineva care ne face să realizăm anumite consecinţe pe care noi nu le-am prevăzut. Şi astfel evităm un potenţial dezastru care ar putea veni asupra noastră. Aşa că ne adresăm lui Dumnezeu: “Doamne, ştim că ai planificat să faci cutare şi cutare lucru, dar poate că, în ciuda omniscienţei Tale, ai făcut o greşeală. Şi ceea ce intenţionezi să faci nu este bine. Da, se prea poate ca Tu să le ştii pe toate, dar de data aceasta voia Ta ar putea fi rea. De aceea dă-mi voie să Te mustru şi să Te sfătuiesc să faci ceea ce este drept.” A spune însă toate aceste lucruri e de-a dreptul absurd, nu-i aşa?
Îngăduiţi-mi să mai spun încă ceva. Nici o rugăciune rostită vreodată în istorie de vreo fiinţă umană nu l-a putut forţa pe Dumnezeu să se răzgândească câtuşi de puţin. Pentru că mintea Lui niciodată nu are nevoie să fie schimbată. Când spun aceasta oamenilor ei reacţionează dezgustător. Ei încep să spună: “Dar atunci de ce să ne mai rugăm? La ce mai este bună rugăciunea dacă nu-L putem face pe Dumnezeu să se răzgândească? De ce să ne mai implicăm în această practică, căci totul este în zadar?” Şi eu spun, Nu, nu. Acestor oameni le readuc aminte ceea ce v-am spus şi vouă mai înainte. Oare rugăciunea schimbă lucrurile? Fără îndoială că da. Ea schimbă tot felul de lucruri. Dar cel mai important lucru este că rugăciunea ne schimbă pe noi înşine. Pentru că, cu cât suntem implicaţi mai profund în relaţia cu Dumnezeu şi cu cât devenim mai conştienţi cui I ne adresăm, cu atât devenim mai înţelepţi, fiindcă cunoştinţa lui Dumnezeu începe să se reflecte asupra noastră, iar noi începem să ne vedem cu adevărat cine suntem şi să înţelegem ce mare nevoie avem de schimbare. Rugăciunea ne schimbă. Dumnezeu nu i-a lăsat Bisericii rugăciunea pentru a avea El de câştigat. Cel ce este Suveran a binevoit să ne ofere o oportunitate de a fi auzit. El ne-a invitat astfel la palatul Său din cer. El a ridicat sceptrul şi astfel am fost lăsaţi să păşim înăuntru. Avem acces la tronul Său. (R.C. Sproul)

Citatele au fost preluate de pe www.rcrwebsite.com

Bucureștiul în octombrie

Zona Timpuri Noi

Podul Hașdeu

Parcul Izvor

Facultatea de Drept

Regele Mihai, la 88 de ani

EVZ alocă un spațiu generos aniversării zilei de naștere a Regelui Mihai I de România (25 octombrie). Acum, în pragul celor mai neinteresante alegeri prezidențiale de după 1989, ar trebui să ne întrebăm, poate, ce formă de guvernământ ar fi mai potrivită pentru România: republica sau monarhia! Cei care cred că se impune o transformare majoră, după zeci de ani de republică falimentară, au inițiat o petiție pentru schimbarea formei de conducere. Dacă sunteți interesați, puteți citi mai multe aici!

Iată câteva date biografice preluate de pe site-ul oficial al familiei regale a României:

Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mama Elena.

Domnia

Prima domnie a MS Regelui Mihai I a inceput in 1927, dupa moartea bunicului Sau, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regenta condusa de unchiul Sau, Principele Nicolae al Romaniei.

Dupa venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, in iunie 1930 si dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau, devenind din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.

In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.

In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii, prin recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost, insa, de acord cu depasirea liniei Nistrului si cu inaintarea Armatei Romane in interiorul URSS, alaturi de armatele Germaniei naziste. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei in tabara aliatilor sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatilor comuniste (greva regala fiind apogeul acestor incercari). In cele din urma, a fost obligat sa abdice, la 30 decembrie 1947, sub amenintarea uciderii, in caz de refuz, a 1000 de tineri detinuti de comunisti. Actul abdicarii, semnat sub amenintare, este ilegal si lovit de nulitate. Mai mult, actul nu a fost niciodata sanctionat de Parlamentul Romaniei.

Exilul

Exilul MS Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit, pana la sfarsitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinta Reginei-mama Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956.

Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie.

Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana “Lear Jeats and Co.” din Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani.

In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu “Lear”, iar un an mai tarziu a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate, denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.

Astazi

Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru interesele Romaniei si pentru eliberarea acesteia de sub dictatura comunista si, dupa 1989, pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra.

MS Regele Mihai si MS Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor aleg sa fie  alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta din Bucuresti.

Jessy Dixon, o legendă la Bucureşti

Un concert de zile mari, sâmbătă, 10 octombrie, la Sala Palatului. O prestație de excepție a celui care a fost numit “regele muzicii gospel” – Jessy Dixon.  Spre final, preţ de câteva minute, Jessy a mărturisit felul în care Hristos i-a transformat viaţa.

De remarcat şi prezenţa Paulei Seling în deschidere. Iată ce a declarat înainte de concert: “Acum mulţi ani, când începusem să iubesc muzica şi nu îndrăzneam să visez un drum în viaţă legat de muzică, nu mi-aş fi putut închipui că, peste ani, Dumnezeu îmi va oferi şansa de a deschide concertul unei legende a muzicii gospel, la Bucureşti”.

Ultima piesă (de fapt, un refren) a fost interpretată la cererea publicului – Heal the World.

București, 1999-2009

În această toamnă se împlinesc 10 ani de când, cu oarecare teamă și emoție, am venit în Capitală. Înainte de a pleca din Moldova Nouă pentru a începe un capitol nou al vieții, am avut certitudinea că Dumnezeu îmi va îndruma pașii (Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”. Soarta mea este în mâna Ta… Ps. 31: 14,15).

Privind în urmă, în acești 10 ani, am văzut multe momente când Mâna Celui Preaînalt a intervenit în mod direct. Am simțit ajutorul, încurajarea, mustrarea Sa în atâtea situații. Am înțeles că nimic nu este posibil fără EL și că nimic nu este imposibil cu EL!

Adi Gliga, Nu pot exista

Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.

Mai mult decât în secolele trecute, astăzi destui oameni se trezesc dimineața și realizează instantaneu că ei sunt Hristosul. Și, pe lângă asta, simt impulsul de nestăvilit să împărtășească și altora “revelația” de care au avut parte! Nu puţini sunt cei care aleg să-i urmeze şi să le aducă închinare.

Ultimii Hristoşi mincinoşi au reuşit să facă oarece senzaţie. Mai multe detalii aici şi aici.

Există chiar o listă cu persoanele (cel puţin cu o parte dintre ele) care au pretins că sunt Mesia.

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă Sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei Sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă Suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (1 Ioan 4:1-6)

John F. MacArthur Jr., despre falsul creștinism evanghelic

Unul dintre rezultatele cele mai dăunătoare ale decăderii din mişcarea evanghelică din ultima vreme este o Evanghelie care nu izbuteşte să-i confrunte pe oameni cu caracterul real al păcatului lor. Chiar şi cele mai conservatoare biserici produc oameni care trăiesc ca păgânii, deşi susţin că sunt născuţi din nou. Credincioşilor contemporani li s-a spus să nu pună niciodată la îndoială mântuirea cuiva. Dacă cineva declară că s-a încrezut în Cristos ca Mântuitor personal, nimeni nu mai pune în discuţie mărturisirea lui, indiferent câtă neconcordanţă ar exista între felul lui de viaţă şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Odată am stat puțină vreme la un coleg pastor care m-a dus la o plimbare cu maşina prin oraşul lui. Am trecut pe lângă un bar mare şi, din întâmplare, am menţionat că arăta neobişnuit.

„Da, a spus el, există o întreagă reţea de astfel de baruri în tot oraşul, toate fiind proprietatea unui singur om. El este în clasa mea de şcoală duminicală.”

Am întrebat ce fel de om este, iar pastorul mi-a răspuns: „O, este cât se poate de credincios. Vine în fiecare săptămână la şcoala duminicală.”

„Îl deranjează faptul că deţine toate aceste baruri?” l-am întrebat eu.

„Am discutat cu el despre aceasta”, mi-a răspuns el. „Însă el este de părere că oamenii cumpără oricum băutură, asa că de ce să n-o cumpere de la el?”

L-am întrebat: „Cum este viaţa lui?”

„Ei bine, si-a lăsat soţia si de atunci trăieşte cu o tânără”, mi-a răspuns pastorul. Apoi, după ce eu, fiind uluit, am făcut o pauză de câteva minute, el a adăugat: „Ştii, uneori mi se pare greu să înţeleg cum pot unii creştini să ducă o astfel de viaţă”.

Trebuie să mărturisesc că mie mi se pare greu de înţeles cum poate cineva care îi învaţă pe alţii din Biblie să presupună că un om care trăieşte o viaţă de rebeliune împotriva lui Dumnezeu este creştin numai pentru că se autointitulează astfel.

(Fragment din cartea Evanghelia după Isus, John F. MacArthur Jr., SMR, 1992)

Nebunia Nokia 1100

Poate ați primit și voi în ultimele zile, pe Yahoo! Messenger, un mesaj de genul:

Vând Nokia 1100 RH16 din 2001 Made in Germany – 2500 Euro!

și nu ați înțeles de ce un telefon de 1 euro la abonament a ajuns la un asemenea preț exorbitant! Explicația detaliată o găsiți aici. Se pare că este o nouă fraudă tip “mașina de cusut Singer”. Așa că ATENȚIE!