Familiile din Europa, date îngrijorătoare
Studiul recent The Evolution of the Family in Europe 2008 (Evoluția familiei în Europa 2008) realizat de Institute of Family Policy dezvăluie unele statistici cutremurătoare: în Europa, la fiecare 27 de secunde, un copil este avortat, iar la aproximativ 30 de secunde se destramă câte o familie. România ocupă locuri fruntașe la ambele capitole. Trist, atât de trist!
Dați clic pe imagini pentru vizualizare la dimensiune normală.
Rugăciunea poate schimba voia lui Dumnezeu?
Adaptare după studiul lui William D. Barrick (profesor de Vechiul Testament la The Master’s Seminary).
Două puncte de vedere foarte diferite cu privire la rugăciune sunt dominante în biserica de astăzi. Primul învaţă că rugăciunea este unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu își împlinește voia Sa pe pământ. Rugăciunea nu este un mijloc prin care cerem ca voia noastră să se facă în ceruri. Mai degrabă, acesta este un mijloc prin care Dumnezeu își descoperă planul Său pe pământ.
Al doilea punct de vedere (open theism – teism deschis) proclamă că rugăciunea este unul dintre instrumentele prin care voia credinciosului este realizată în ceruri. Această perspectivă consideră că rugăciunea îl poate schimba pe Dumnezeu; rugăciunea afectează mai mult decât scopurile Sale. Voia lui Dumnezeu, cuvintele şi scopurile Sale se pot revizui în funcție de puterea rugăciunilor noastre. Cei care susțin acest punct de vedere cred că rugăciunea este ca o modificare a planului lui Dumnezeu sau ca un ajutor pe care îl dăm lui Dumnezeu în luarea deciziilor Sale, deoarece El nu ştie totul.
Sunt câteva texte din Vechiul Testament care aparent susțin poziția teismului deschis. Unele dintre ele se referă la boala și vindecarea regelui Ezechia (2 Regi 20:1-11; Isaia 38:1-8; 2 Cronici 32:24). De ce Dumnezeu l-a vindecat pe Eezechia? Un motiv posibil ar fi că Manase – care a început să domnească la vârsta de 12 ani, atunci când tatăl său a murit (2 Regi 20:21 –21:1) – nu se născuse încă. Din Isaia 38:19 (Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta) se poate înțelege că Ezechia, în momentul îmbolnăvirii, nu avea niciun moștenitor la tron căruia să îi spună despre credincioșia Domnului. Acţiunea divină de vindecare a fost fondată mai degrabă pe legământul Domnului cu David, ceea ce se observă și în promisiunea lui Dumnezeu de a scăpa Ierusalimul de invazia lui Sanherib (Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David – 2 Regi 19:34). 
Prin legământul davidic, Dumnezeu garantează că unul dintre urmașii săi va ocupa mereu tronul de la Ierusalim (Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie. 2 Samuel 7:14-16). Cu alte cuvinte, răspunsul la rugăciunea Ezechia, a avut mai mult de a face cu bunăstarea naţiunii, precum şi cu susţinerea liniei davidice, decât cu vindecarea propriu-zisă. Atunci când Dumnezeu ne răspunde la rugăciune, El îi are în vedere, de asemenea, și pe ceilalți.
Dumnezeu nu Și-a schimbat voia datorită rugăciunii lui Ezechia. Nicăieri în textele din 2 Regi 20, 2 Cronici 32, sau Isaia 38 nu găsim afirmaţia că Dumnezeu s-a răzgândit. Dumnezeu nu se va contrazice niciodată în ceea ce El a spus sau a promis în altă parte. Dumnezeu nu a uitat promisiunile legământului davidic şi nu le-a încălcat. Preocuparea lui Dumnezeu pentru naţiunea lui Israel şi pentru dinastia lui David a înlocuit orice pedeapsă cu moartea imediată pentru Ezechia. Boala a fost îngăduită nu pentru a-l ucide pe Ezechia, ci pentru a-i da o lecție de smerenie (pe care însă nu a învățat-o prea bine). Scopul lui Dumnezeu a fost acela de a-l face să înțeleagă pe acest rege arogant (Isaia 38:3 – Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!) că, în planul divin general, el (Ezechia) este nesemnificativ. De asemenea, nu a existat nicio schimbare în tot planul Domnului cu privire la durata de viaţă a lui Ezechia (Ps. 139:16 – şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele).
Exodul 32 este un alt pasaj disputat de către susținătorii celor două poziții asupra rugăciunii. Teologii adepți ai teismului deschis văd aici o dovadă că rugăciunea schimbă voia lui Dumnezeu. Capitolul descrie rolul rugăciunii lui Moise în acțiunea lui Dumnezeu împotriva Israelului rebel şi idolatru. Închinarea la vițelul de aur a stârnit mânia lui Dumnezeu; ca rezultat, El a spus că va distruge această naţiune și va forma un nou popor prin Moise (Exod 32:10 – Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.). A făcut Domnul o ofertă legitimă lui Moise? Este posibil ca Dumnezeu să fi făcut doar un anunţ, nu un decret, prin urmare El a avut libertatea de a se răzgândi? Ar putea anula Domnul profeţiile cu privire la semințiile lui Israel (Geneza 49) sau promisiunile făcute Avraam (Gen 12:1-3) pentru a forma o nouă naţiune prin Moise? Rugăciunea lui Moise a eliminat definitiv pedeapsa împotriva poporului?
Dumnezeu nu Și-a schimbat planul Său pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israel. El Și-a modificat doar calendarul, cu scopul de a-Și ţine promisiunile din Geneza 49, precum şi hotărârea Sa cu privirela întreaga naţiune. Dumnezeu nu va face un lucru care ar contrazice declaraţiile Lui revelate anterior.
Cu toate că Moise s-a rugat pentru milă în timp ce era încă pe munte, atunci când el a coborât şi a zărit ceea ce s-a întâmplat, acţiunile sale au fost rapide şi sângeroase (Exod 32:27-29). Era ca şi cum el și-a schimbat mintea şi a început să fie de acord cu Domnul, după evaluarea gravităţii păcatului lui Israel. Într-un pasaj paralel (Deuteronom 9:7-21) Moise a dat câteva detalii suplimentare despre incidentul care a avut loc la Sinai. El a condus nu numai uciderea a aproximativ trei mii dintre israeliți (Exod 32:28), ci a petrecut, de asemenea, alte patruzeci de zile şi de nopţi în rugăciune (Deuteronom 9:18).
Dumnezeu a arătat că nici chiar rugăciunea lui Moise nu a putut elimina irevocabil condamnarea la moarte a israeliților (Exod 32:34-35 – Du-te dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor! Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.). A fost declaraţia lui Dumnezeu un decret nealterabil sau o simplă ameninţare? A fost, evident, un decret (Ps 95:8-11 – Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, şi am zis: Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele. De aceea am jurat în mânia Mea: Nu vor intra în odihna Mea!). Pedeapsa a fost inevitabilă, chiar dacă au întârziat temporar (Exod 32:34-35). Acestă întârziere nu s-a datorat rugăciunii lui Moise, nici nu a fost o urmare a unei acţiuni drepte sau de mărturisire a păcatului, ci a reprezentat o consecință a jurământului făcut de Domnul lui Avraam, Isaac şi Iacov (Deuteronom 9:5 Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.). Acţiunea lui Moise a cumpărat doar timp, timp pentru a remedia situaţia, pentru că un Dumnezeu sfânt nu poate locui în mijlocul unui popor idolatru. Moise nu a obținut o reziliere permanentă a hotărârii, ci doar o suspendare temporară; cu unele rezerve Domnul a fost de acord să păstreze poporul său şi să îi ducă în Ţara Sfântă. Totuși, aceia care au ieșit din Egipt și care s-au închinat vițelului de aur au murit în pustie, fără să intre în Canaan. Pedeapsa pentru idolatrie a rămas aceeași, vremea împlinirii ei venit mai târziu.
Din moment ce Dumnezeu nu a fost schimbat şi planul Său a rămas același, iar Israel nu s-a pocăit şi a rămas în starea de păcat şi rebeliune, Moise trebuie să fi fost singurul care a fost schimbat de acest incident de la Sinai. Ca lider şi ca mediator pentru poporul său, ceva în inima lui Moise s-a schimbat, iar acest lucru I-a permis lui Dumnezeu care este neschimbător să aibă milă de Israel. În cazul în care acceptăm că omul este capabil să schimbe voia lui Dumnezeu, atunci s-ar putea susţine că omul ştie mai multe decât Dumnezeu despre felul în care trebuie condusă această lume. Dumnezeu ştie ce face. Aspectul schimbării este legat doar de faptul că Dumnezeu a planificat deja această „schimbare” atunci când oamenii au ajuns să se comporte în modul în care El a anticipat.
Aceste exemple (Ezechia şi Moise) ar trebui să producă în noi o umilinţă după voia lui Dumnezeu şi să ne ajute să luăm un angajament de a ne supune Cuvântului lui Dumnezeu, care este suveran.
Abecedarul, amintiri din comunism
Îmi amintesc și acum prima zi de școală. Era prin 1987. După ce am primit Abecedarul nou-nouț și cartea de Aritmetică, m-am întors acasă cu o mare problemă: trebuia să învăț pe dinafară, până a doua zi, toate funcțiile deținute de “iubitul conducător”. Așa că am rugat-o pe mami să lase deoparte rufele care trebuiau spălate și să mă învețe frazele cu pricina. A fost dificil; nu înțelegeam deloc ce înseamnă secretar general, comunist, socialist, președinte etc. Mai apoi imnul și acele poezii patriotice de la sfârșitul fiecărui trimestru, de la 1 mai, 1 iunie ș.a.m.d. Nu le-am priceput deloc rostul, drept răzbunare în ianuarie 1990 am rupt toate paginile de început ale manualelor și le-am făcut bucăți-bucățele. Dacă tot e revoluție, revoluție să fie…
Revenind la Abecedar, zilele trecute mi-a căzut în mâini o copie foarte bine îngrijită a manualului din 1987. Am constatat cu surprindere că îmi amintesc aproape fiecare ilustrație, fiecare vers, fiecare povestioară. Undeva în subconștient s-au păstrat toate. Cea mai iubită poezie a fost Tatăl meu, pentru că începea astfel:
“Tatăl meu zidește case
Cocoțat pe schele.
El cu fruntea lui ajunge
Pînă sus la stele.”
Tatăl meu este constructor și mă simțeam așa de bine că meseria lui pare cea mai importantă, fiind înaintea celei de medic sau profesor! Mereu mi-am adus aminte și de povestirea numită Iarba prețioasă, în special de replica “Iarba aceasta scumpă este RĂBDAREA, răspunde Viorica și pornește înainte cîntînd.”
Nu am văzut prea multe abecedare actuale, dar cel comunist, cu toate problemele lui, avea un farmec special. Sau poate doar eu îl văd așa, fiindcă este cartea de pe care am învățat să citesc!
Rugăciunea: o taină
După ce vom medita la câteva întrebări asupra acestui subiect cred că vom aprecia şi mai mult caracterul tainic care înconjoară rugăciunea — pentru că la aceste întrebări este destul de greu de răspuns. Însă această observaţie nu vrea să sugereze că taina rugăciunii este de neînţeles sau că diferitele probleme referitoare la rugăciune sunt inexplicabile. Ba arată doar că puţini sunt acei oameni care cunosc într-adevăr multe despre ea. Din această cauză puţini sunt cu adevărat capabili să realizeze ceva pentru Dumnezeu în rugăciune. Puterea rugăciunii nu stă în cât de mult ne rugăm, ci în cât de mult rugăciunile noastre sunt în acord cu principiile rugăciunii. Numai astfel de rugăciuni au adevărată valoare.
Cea mai importantă întrebare este: De ce să ne rugăm? Care este folosul rugăciunii? Nu este Dumnezeu atotştiutor şi atotputernic? De ce trebuie El să aştepte până ne rugăm pentru a începe să lucreze? De vreme ce El ştie, de ce trebuie să-i spunem totul (Filipeni 4:6)? Fiind atotputernic, de ce Dumnezeu nu lucrează direct? De ce ar avea El nevoie de rugăciunile noastre? De ce numai acei care cer primesc, numai acei care caută găsesc şi numai acei care bat intră (Matei 7:7)? De ce spune Dumnezeu: „Nu aveţi pentru că nu cereţi’” (lacov 4:2)? După întrebările de mai sus, trebuie să continuăm cu următoarele: Este rugăciunea contrară voii lui Dumnezeu? Care esle legătura dintre rugăciune şi dreptate?
Ştim că Dumnezeu niciodată nu face nimic împotriva voii Sale. Dacă deschiderea uşilor este voia lui Dumnezeu, de ce aşteaptă El să batem înainte de a deschide? De ce nu deschide El pur şi simplu, conform cu voia Lui, fără să aştepte să batem? Fiind atotştiutor, Dumnezeu ştie că avem nevoie de uşi deschise; de ce trebuie atunci El să aştepte bătaia noastră înainte de a deschide? Dacă uşile trebuie deschise şi deschiderea uşilor este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, şi dacă, mai mult. El ştie, de asemenea, că noi avem nevoie ca ele să ne fie deschise, de ce aşteaptă ca noi să batem? De ce nu deschide El uşa? Ce folos are Dumnezeu din faptul că noi batem?
Dar trebuie să mai continuăm cu întrebările: De vreme ce voia lui Dumnezeu este să deschidă uşa şi de vreme ce deschiderea uşii este în acord cu dreptatea, totuşi Dumnezeu nu va deschide uşa dacă noi nu batem? Va întârzia El mai degrabă împlinirea voii şi a dreptăţii Lui pentru a aştepta rugăciunile noastre? Va îngădui El ca voia Lui de a deschide uşi să se restrângă din cauză că noi nu batem?
Dacă da, nu va fi voia Iui Dumnezeu limitată de noi? Este Dumnezeu cu adevărat atotputernic? Dacă este atotputernic, de ce nu deschide El însuşi uşile — de ce trebuie să aştepte până batem noi? Este Dumnezeu cu adevărat capabil să realizeze propria Lui voie? Dar dacă este cu adevărat capabil, atunci de ce deschiderea uşilor (voia Lui) este cârmuită de baterea noastră (rugăciunea omului)?
Punând toate aceste întrebări, ajungem să realizăm că rugăciunea este o taină. Pentru că aici vedem un principiu al lucrării lui Dumnezeu, şi anume că poporul lui Dumnezeu trebuie să se roage înainte ca El să se ridice să lucreze; voia Lui se va realiza numai prin rugăciunile celor care aparţin Lui; rugăciunile credincioşilor trebuie să împlinească voia Lui; Dumnezeu nu va împlini voia Lui de unul singur, El o va face numai după ce poporul Lui se va face părtaş gândurilor Lui în rugăciuni.
(Citat din cartea Să ne rugăm, Watchman Nee, Agape)
Dumnezeu este neschimbător
Dumnezeu este imuabil în hotărârea Lui. Voia lui niciodată nu se modifică. Poate că unii sunt gata să obiecteze că ar trebui să citim următorul verset: “I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om” (Geneza 6:6). Primul nostru răspuns este: atunci se contrazice Scriptura pe ea Însăşi? Nu, acest lucru nu se poate întâmpla. Numeri 23:19 este îndeajuns de clar: “Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău”. La fel în 1 Samuel 15:29: “tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău”. Explicaţia este foarte simplă. Când vorbeşte despre El Însuşi, Dumnezeu Îşi ajustează frecvent limbajul cu capacităţile noastre limitate. El se descrie pe Sine îmbrăcat cu membre trupeşti ca ochi, urechi, mâini, etc. El spune despre Sine că “S-a trezit” (Psalmul 78:65), că “v-am vorbit dis-de-dimineaţă” (Ieremia 7:13); cu toate că El niciodată nu dormitează şi nici nu doarme. Când El instituie o schimbare în modul Lui de abordare a oamenilor, El descrie conduita Lui ca “părere de rău”.
Dumnezeu este imuabil în sfatul Lui. “Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:29). Trebuie să fie aşa, pentru că “Hotărârea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face” (Iov 23:13). Schimbare şi putrezire vedem peste tot împrejurul nostru, fie ca El care nu se schimbă să rămână cu tine. Scopul lui Dumnezeu nu se modifică niciodată. Unul din două lucruri îl face pe om să se răzgândească şi să-şi schimbe planurile: lipsa de prevedere ca să anticipeze toate lucrurile, sau lipsa puterii de împlinire a planurilor. Dar cum Dumnezeu este şi Omniscient şi Omnipotent nu este nevoie niciodată ca El sa-Şi revizuiască hotărârile Lui. Nu. “sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). De aceea citim despre “nestrămutarea Hotărârii Lui” (Evrei 6:17).
Aici este încurajare pentru rugăciune : “Ce mângâiere ar fi să te rogi la un dumnezeu care, ca şi cameleonul, şi-ar schimba culoarea în fiecare moment? Cine ar înainta o cerere unui prinţ pământesc care a fost atât de schimbător încât ar acorda o cerere într-o zi, şi ar nega-o într-o altă zi? (S. Charnock, 1670). Dacă cineva ar întreba: “dar care este folosul rugăciunii către Unul a cărui voie este deja stabilită?”. Răspundem: “pentru că aşa cere El”. Ce binecuvântări a promis Dumnezeu fără ca noi să le căutăm? “dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5:14), şi El a voit tot ceea ce este spre binele copilului Său. A cere ceva contrar voii Lui nu este rugăciune, ci rebeliune obraznică. (A.W. Pink)
Citate preluate de pe www.numaiharul.org.
Ce este rugăciunea?
Orice om care s-a gândit vreodată într-un mod foarte serios la rugăciune, şi sunt sigur că fiecare a făcut lucrul acesta, la un moment dat şi-a pus întrebări cu privire la valoarea ei. Uneori întrebările se nasc în urma experienţei pe care o avem în rugăciune. Ne rugăm uneori pentru un lucru pe care nu-l primim sau pe care, în cel mai bun caz, îl primim târziu, şi ne trezim punând întrebări: “Oare îmi este ascultată rugăciunea? Oricum, care este scopul rugăciunii?” Uneori ne luptăm cu această problemă dintr-un punct de vedere teologic. Sunt sigur că orice calvinist s-a întrebat la un moment dat: “Dacă Dumnezeu, în hotărârile sale veşnice, a predestinat tot ceea ce are să se întâmple (lucru care este afirmat de Mărturisirea de Credinţă de la Westminster), atunci de ce să mă mai rog? Oricum are să se întâmple aşa cum a hotărât Dumnezeu. De ce să te rogi? Doar nu te aştepţi ca prin rugăciunile tale să schimbi hotărârea lui Dumnezeu?” Ei bine, nu, nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea. Şi acest lucru este unul bun. Dacă rugăciunea l-ar putea determina pe Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea, atunci nu mi-aş dori ca unii dintre voi să se roage. Ar fi prea periculos. Interesant este că, deşi scriitorii biblici s-au gândit, probabil din când în când, la aceste întrebări sau le-au ridicat chiar ei, aceste probleme legate de rugăciune niciodată nu au părut să-i oprească de la a se ruga. (John Montgomery Boice)
Una dintre cele mai dese întrebări puse teologiei rugăciunii este următoarea: “Oare schimbă rugăciunea cu adevărat lucrurile?”. Noi ştim foarte bine că rugăciunea a schimbat multe lucruri. Putem observa aceasta pe paginile Noului Testament, unde găsim multe rugăciuni care au schimbat tot felul de lucruri. Vom vorbi mai târziu însă despre acest aspect. Acum, ceea ce ne preocupă este următoarea întrebare: “Oare rugăciunea noastră îl poate forţa pe Dumnezeu să se răzgândească?”. Înainte de a răspunde gândeşte-te la cele două reguli: aduţi aminte cine este El şi aduţi aminte cine eşti tu. Abia după ce te-ai lămurit întreabă-te dacă rugăciunea ta poate forţa schimbarea intenţiei lui Dumnezeu. Ce anume Îl poate determina pe Dumnezeu să se răzgândească? Se pot observa cazuri în care El stabileşte sau planifică să înfăptuiască ceva, dar dintr-odată, voia Lui care era pe cale să se îndeplinească, îşi modifică cursul, lăsându-ne să înţelegem că Dumnezeu s-a răzgândit. Oare ce anume la convins pe Dumnezeu să se răzgândească? Faptul că a primit noi informaţii în legătură cu acel caz? Sau o anumită cunoştinţă care Lui îi lipsea şi pe care a obţinut-o de la voi atunci când, într-un mod de-a dreptul extraordinar, I-aţi comunicat-o de dragul respectului ce I-l purtaţi? Biblia ne spune că atunci când ne înfăţişăm înaintea Regelui nostru, El ştie mai dinainte ce vrem să Îi cerem. Psalmiştii ne spun că acest Dumnezeu suveran cu care intrăm în conversaţie ştie ce avem de gând să-I spunem, cunoscând mai dinainte cuvintele pe care urmează să le rostim. Nu uitaţi că avem de-a face cu un Dumnezeu omniscient. El nu are nevoie să înveţe ceva nou. Prin urmare El se răzgândeşte nu datorită faptului că învaţă ceva nou de la noi.
Referindu-ne la noi, ce anume ar trebui să ne facă să ne răzgândim? Cred că obişnuim să ne răzgândim atunci când realizăm că ceea ce ne-am propus să facem iniţial se dovedeşte a fi de fapt un plan greşit, o eroare. Totodată primim un sfat bun de la cineva care ne face să realizăm anumite consecinţe pe care noi nu le-am prevăzut. Şi astfel evităm un potenţial dezastru care ar putea veni asupra noastră. Aşa că ne adresăm lui Dumnezeu: “Doamne, ştim că ai planificat să faci cutare şi cutare lucru, dar poate că, în ciuda omniscienţei Tale, ai făcut o greşeală. Şi ceea ce intenţionezi să faci nu este bine. Da, se prea poate ca Tu să le ştii pe toate, dar de data aceasta voia Ta ar putea fi rea. De aceea dă-mi voie să Te mustru şi să Te sfătuiesc să faci ceea ce este drept.” A spune însă toate aceste lucruri e de-a dreptul absurd, nu-i aşa?
Îngăduiţi-mi să mai spun încă ceva. Nici o rugăciune rostită vreodată în istorie de vreo fiinţă umană nu l-a putut forţa pe Dumnezeu să se răzgândească câtuşi de puţin. Pentru că mintea Lui niciodată nu are nevoie să fie schimbată. Când spun aceasta oamenilor ei reacţionează dezgustător. Ei încep să spună: “Dar atunci de ce să ne mai rugăm? La ce mai este bună rugăciunea dacă nu-L putem face pe Dumnezeu să se răzgândească? De ce să ne mai implicăm în această practică, căci totul este în zadar?” Şi eu spun, Nu, nu. Acestor oameni le readuc aminte ceea ce v-am spus şi vouă mai înainte. Oare rugăciunea schimbă lucrurile? Fără îndoială că da. Ea schimbă tot felul de lucruri. Dar cel mai important lucru este că rugăciunea ne schimbă pe noi înşine. Pentru că, cu cât suntem implicaţi mai profund în relaţia cu Dumnezeu şi cu cât devenim mai conştienţi cui I ne adresăm, cu atât devenim mai înţelepţi, fiindcă cunoştinţa lui Dumnezeu începe să se reflecte asupra noastră, iar noi începem să ne vedem cu adevărat cine suntem şi să înţelegem ce mare nevoie avem de schimbare. Rugăciunea ne schimbă. Dumnezeu nu i-a lăsat Bisericii rugăciunea pentru a avea El de câştigat. Cel ce este Suveran a binevoit să ne ofere o oportunitate de a fi auzit. El ne-a invitat astfel la palatul Său din cer. El a ridicat sceptrul şi astfel am fost lăsaţi să păşim înăuntru. Avem acces la tronul Său. (R.C. Sproul)
Citatele au fost preluate de pe www.rcrwebsite.com
Bucureștiul în octombrie
Zona Timpuri Noi
Podul Hașdeu
Parcul Izvor
Facultatea de Drept
Regele Mihai, la 88 de ani
EVZ alocă un spațiu generos aniversării zilei de naștere a Regelui Mihai I de România (25 octombrie). Acum, în pragul celor mai neinteresante alegeri prezidențiale de după 1989, ar trebui să ne întrebăm, poate, ce formă de guvernământ ar fi mai potrivită pentru România: republica sau monarhia! Cei care cred că se impune o transformare majoră, după zeci de ani de republică falimentară, au inițiat o petiție pentru schimbarea formei de conducere. Dacă sunteți interesați, puteți citi mai multe aici!
Iată câteva date biografice preluate de pe site-ul oficial al familiei regale a României:
Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mama Elena.
Domnia
Prima domnie a MS Regelui Mihai I a inceput in 1927, dupa moartea bunicului Sau, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regenta condusa de unchiul Sau, Principele Nicolae al Romaniei.
Dupa venirea pe Tron a Regelui Carol al II-lea, in iunie 1930 si dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau, devenind din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.
In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.
In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii, prin recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost, insa, de acord cu depasirea liniei Nistrului si cu inaintarea Armatei Romane in interiorul URSS, alaturi de armatele Germaniei naziste. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei in tabara aliatilor sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.
Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatilor comuniste (greva regala fiind apogeul acestor incercari). In cele din urma, a fost obligat sa abdice, la 30 decembrie 1947, sub amenintarea uciderii, in caz de refuz, a 1000 de tineri detinuti de comunisti. Actul abdicarii, semnat sub amenintare, este ilegal si lovit de nulitate. Mai mult, actul nu a fost niciodata sanctionat de Parlamentul Romaniei.
Exilul
Exilul MS Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit, pana la sfarsitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinta Reginei-mama Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956.
Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie.
Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana “Lear Jeats and Co.” din Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani.
In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu “Lear”, iar un an mai tarziu a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate, denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.
Astazi
Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru interesele Romaniei si pentru eliberarea acesteia de sub dictatura comunista si, dupa 1989, pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra.
MS Regele Mihai si MS Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor aleg sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta din Bucuresti.
Jessy Dixon, o legendă la Bucureşti
Un concert de zile mari, sâmbătă, 10 octombrie, la Sala Palatului. O prestație de excepție a celui care a fost numit “regele muzicii gospel” – Jessy Dixon. Spre final, preţ de câteva minute, Jessy a mărturisit felul în care Hristos i-a transformat viaţa.
De remarcat şi prezenţa Paulei Seling în deschidere. Iată ce a declarat înainte de concert: “Acum mulţi ani, când începusem să iubesc muzica şi nu îndrăzneam să visez un drum în viaţă legat de muzică, nu mi-aş fi putut închipui că, peste ani, Dumnezeu îmi va oferi şansa de a deschide concertul unei legende a muzicii gospel, la Bucureşti”.
Ultima piesă (de fapt, un refren) a fost interpretată la cererea publicului – Heal the World.
București, 1999-2009
În această toamnă se împlinesc 10 ani de când, cu oarecare teamă și emoție, am venit în Capitală. Înainte de a pleca din Moldova Nouă pentru a începe un capitol nou al vieții, am avut certitudinea că Dumnezeu îmi va îndruma pașii (Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”. Soarta mea este în mâna Ta… Ps. 31: 14,15).
Privind în urmă, în acești 10 ani, am văzut multe momente când Mâna Celui Preaînalt a intervenit în mod direct. Am simțit ajutorul, încurajarea, mustrarea Sa în atâtea situații. Am înțeles că nimic nu este posibil fără EL și că nimic nu este imposibil cu EL!
