RSS

Arhive pe etichete: arminianism

Arminianismul nu este o caracteristică baptistă

Mulţi din tradiţia reformată au fost învăţaţi să-i considere pe toţi baptiştii ca arminieni, dar arminianismul în mod clar nu este o caracteristică baptistă. Unii baptişti moderni ar vrea să tragă concluzia că o caracteristică baptistă este o depreciere a Vechiului Testament şi a celor Zece Porunci, dar Mărturisirea de la 1689 depune o mărturie elocventă împotriva acestei idei. Caracteristicile baptiste în mod cert nu includ o concepţie anabaptistă cu privire la autorităţile civile. În comun cu fraţii lor reformaţi şi puritani, baptiştii particulari au respins arminianismul, antinomianismul şi anabaptismul.

Samuel Waldron

 
Comentarii închise la Arminianismul nu este o caracteristică baptistă

Scris de pe Iunie 13, 2016 în Articole

 

Etichete: , ,

Păstrarea sfinţilor în har

Păstrarea sfinţilor în har nu depinde de ei înşişi, adică de propria lor voinţă liberă, ci de imuabilitatea decretului alegerii, care izvorăşte din dragostea liberă şi imuabilă [caracterul neschimbabil] a lui Dumnezeu Tatăl. Ea depinde şi de eficacitatea [puterea şi succesul sigur al] meritelor şi mijlocirii lui Isus Cristos [cei pentru care a murit El nu pot să nu ajungă să fie mântuiţi], de unirea pe care sfinţii adevăraţi o au cu El [El nu-i va abandona pe iubiţii Săi], de jurământul [declaraţia solemnă a] lui Dumnezeu, de rămânerea în ei a Duhului [care nu poate da greş] şi a seminţei lui Dumnezeu [care nu poate muri], şi de însăşi natura legământului harului [Legământul stipulează că sufletele mântuite nu vor renunţa]. Toţi aceşti factori dau naştere atât la certitudinea cât şi la infailibilitatea siguranţei şi păstrării lor în har. (A doua mărturisire de credinţă baptistă de la Londra, capitolul 17, paragraful al doilea)

Continuarea AICI

 
Comentarii închise la Păstrarea sfinţilor în har

Scris de pe Septembrie 15, 2014 în Articole

 

Etichete: ,

De ce s-a opus Spurgeon atât de categoric arminianismului? (M)

Făcând ca dragostea și mântuirea lui Dumnezeu să depindă de îndeplinirea unor condiții din partea păcătosului, în loc să depindă în întregime de har, arminianismul încurajează o eroare căreia nu i ne putem opune suficient de puternic: „Nu vedeți imediat că acesta este legalism”, spune Spurgeon, „că aceasta înseamnă ca mântuirea noastră să atârne de lucrarea noastră – că aceasta înseamnă ca viața noastră eternă să depindă de ceea ce facem noi? Nu, doctrina justificării însăși, așa cum este predicată de un arminian, nu este, la urma urmei, nimic altceva decât doctrina mântuirii prin fapte; pentru că el crede întotdeauna că credința este o lucrare a creaturii și o condiție a acceptării ei. Este la fel de greșit să spunem că omul este mântuit prin credință, ca lucrare, pe cât este de greșit că este mântuit prin faptele Legii. Noi suntem mântuiți prin credința ca dar al lui Dumnezeu și ca prima dovadă a milei Sale eterne pe care o are față de noi; dar nu credința, ca lucrarea noastră, este cea care ne mântuiește, căci altfel suntem mântuiți prin fapte și nu prin har”.

Continuarea pe monergism.ro

 
Comentarii închise la De ce s-a opus Spurgeon atât de categoric arminianismului? (M)

Scris de pe Mai 30, 2011 în Articole

 

Etichete: , , ,

Spurgeon și doctrinele harului (M)

Spurgeon nu a avut nici cea mai mică îndoială că ceea ce a stârnit o puternică împotrivire față de lucrarea sa a fost accentul pe care el l-a pus pe împrospătarea vechii doctrine: „Ni se strigă în batjocură că suntem hipercalviniști, suntem considerați pleava omenirii; rareori un pastor ne vorbește de bine pentru că avem concepții temeinice despre suveranitatea divină a lui Dumnezeu, alegerea sa divină și dragostea specială față de poporul Său”.

Articolul integral poate fi citit aici.

 
Comentarii închise la Spurgeon și doctrinele harului (M)

Scris de pe Mai 23, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , ,

Imnurile

Atunci când John Wesley, părintele arminianismului metodist, era pe moarte, a încercat să cânte, însă vocea aproape i se stinsese. Avea aproape 90 de ani. Din punct de vedere teologic era un arminian convins, dar atunci când familia şi prietenii lui creştini s-au adunat în jurul patului lui, Wesley a încercat să cânte un vechi imn calvinist, compus de Isaac Watts:

Voi lăuda pe Făcătorul meu atâta timp cât am suflare,

Iar atunci când sufletu-mi va fi pierdut în moarte

Lauda se va servi de puterile mele cele mai nobile.

Multe dintre aceste imnuri, apreciate şi de evanghelicii arminieni, au fost uitate astăzi sau considerate învechite şi nerelevante cultural. Iată câteva dintre ele:


 
Comentarii închise la Imnurile

Scris de pe Mai 20, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , ,

„Calvinistul şi arminianul se roagă la fel, dar predică diferit” (Charles Spurgeon)

Vom face referire la marea doctrină a căderii. Oricine crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea. Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori creştini cred în întregime doctrina căderii, ei crezând că atunci când Adam a căzut, el şi-a rupt degetul mic, şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase. Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os. Nicio putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, pervertite şi pătate; la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilaştii pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia. Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută. La fel, voinţa nu este scutită…

Natura voastră cazută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele, s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este măreaţa realitate că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spuna că el a venit fără ca Cristos să vină la el.

Aţi auzit o mulţime de predici arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând. Un arminian pe genunchi s-ar ruga disperat, ca un calvinist. El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune: „Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur; am profitat de harul meu. Dacă toţi oamenii ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa. Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine. Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat, în vreme ce alţii nu au făcut aşa – aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”

Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah! Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrina greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine. Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.

Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună: „Am venit fără puterea Duhului?” Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare: „Domnule dragă, eu cred asta întru totul – şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că sunteţi plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.” Aud oare vreun creştin zicând: „L-am cautat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit şi nu Duhul la mine?” Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi, să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

Harul m-a învăţat a mă ruga

Şi mi-a făcut ochii să plângă

Harul m-a păstrat până în astă zi

Şi nu mă vă lăsa.”

Există cineva aici – unul singur – bărbat sau femeie, tânar sau bătrân care sa poată spune „Eu l-am căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?” Nu; chiar şi voi, care sunteţi puţin arminieni, veţi cânta –

Îl iubesc pe Isus –

Că-ntâi El m-a iubit.”

De AICI

 
Comentarii închise la „Calvinistul şi arminianul se roagă la fel, dar predică diferit” (Charles Spurgeon)

Scris de pe Februarie 13, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , , ,

Depinde de voinţa ta! Oare?

Într-o seară de duminică, acum vreo doi ani, am auzit această poezie a lui Traian Dorz citită de un bătrân foarte convins de adevărul teologic profund pe care versul refren îl exprimă: (TOTUL) DEPINDE DE VOINŢA TA!

Nimic nu-i trecător ca viaţa
Şi nici mai veşnic decât ea
Poţi ori s-o pierzi, ori poţi s-o mântui
Depinde de voinţa ta.

Nimic mai trecător ca viaţa,
Dar nici mai veşnic decât ea
Poţi să traieşti în har sau flăcări:
Depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai amar ca viaţa,
Dar nici mai dulce decât ea
Poţi face-n ea, ori rău, ori bine:
Depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai înalt ca viaţa,
Dar nici mai josnic decât ea
Poţi fi înger, poţi fi demon:
Depinde de voinţa ta.

Iar, de la clipa morţii tale,
În veci de veci şi-n veci vei sta
Ori cu Hristos, ori cu Satana:
Depinde de voinţa ta.

Versurile redau cât se poate de clar convingerea unei majorităţi zdrobitoare a creştinilor (de toate confesiunile) din România: factorul determinant, elementul-cheie în mântuire este voinţa umană. Nu voi susţine şi nici nu voi încerca să contrazic această poziţie teologică. Am doar câteva întrebări cărora nu le găsesc un răspuns care să mă mulţumească. Poate mă va călăuzi cineva!

1. Cum poate un om mort spiritual, înrobit de păcat şi avându-L ca stăpân al vieţii pe diavolul să-şi exercite voinţa liberă pentru a-L accepta pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor? (Efeseni 2:1-3 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.)

2. De ce unii oamenii se întorc la Dumnezeu, iar alţii resping Evanghelia? Au cei dintâi voinţa mai liberă decât ceilalţi?

3. Care ar putea fi interpretarea corectă a versetului din Filipeni 2:13: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea?

4. Cum mă poate ajuta pentru mântuire o voinţă liberă, dacă îmi lipseşte puterea de a face binele – Ieremia 13:23 Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?

5. Dacă în mod natural nimeni nu îl caută pe Dumnezeu, cum mă poate determina voinţa mea liberă să Îl caut cu toată pasiuneaRomani 3:11 Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu?

Vă rog să nu veniţi cu răspunsuri facile şi fără susţinere biblică!

 
43 comentarii

Scris de pe Februarie 9, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , , ,