RSS

Arhive pe etichete: rugaciunea

Celor care nu se roagă

„Mii de oameni nu spun niciodată nici măcar un cuvânt de rugăciune. Ei mănâncă, beau, dorm, se trezesc, se duc la lucrul lor, se întorc acasă, respiră aerul lui Dumnezeu, privesc soarele lui Dumnezeu, umblă pe pământul lui Dumnezeu, se bucură de îndurările lui Dumnezeu, au trupuri muritoare şi judecata şi eternitatea stau înaintea lor. Dar niciodată nu îi vorbesc Iui Dumnezeu. Trăiesc ca animalele care pier; se comportă ca nişte creaturi fără suflet; nu au să-I adreseze niciun cuvânt Celui din a Cărui gură vor primi într-o zi sentinţa eternă. Cât de îngrozitor este lucrul acesta!”

J.C. Ryle

 
Comentarii închise la Celor care nu se roagă

Scris de pe martie 30, 2015 în citate

 

Etichete: ,

„Calvinistul şi arminianul se roagă la fel, dar predică diferit” (Charles Spurgeon)

Vom face referire la marea doctrină a căderii. Oricine crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea. Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori creştini cred în întregime doctrina căderii, ei crezând că atunci când Adam a căzut, el şi-a rupt degetul mic, şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase. Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os. Nicio putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, pervertite şi pătate; la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilaştii pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia. Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută. La fel, voinţa nu este scutită…

Natura voastră cazută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele, s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este măreaţa realitate că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spuna că el a venit fără ca Cristos să vină la el.

Aţi auzit o mulţime de predici arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând. Un arminian pe genunchi s-ar ruga disperat, ca un calvinist. El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune: „Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur; am profitat de harul meu. Dacă toţi oamenii ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa. Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine. Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat, în vreme ce alţii nu au făcut aşa – aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”

Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah! Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrina greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine. Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.

Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună: „Am venit fără puterea Duhului?” Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare: „Domnule dragă, eu cred asta întru totul – şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că sunteţi plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.” Aud oare vreun creştin zicând: „L-am cautat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit şi nu Duhul la mine?” Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi, să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

Harul m-a învăţat a mă ruga

Şi mi-a făcut ochii să plângă

Harul m-a păstrat până în astă zi

Şi nu mă vă lăsa.”

Există cineva aici – unul singur – bărbat sau femeie, tânar sau bătrân care sa poată spune „Eu l-am căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?” Nu; chiar şi voi, care sunteţi puţin arminieni, veţi cânta –

Îl iubesc pe Isus –

Că-ntâi El m-a iubit.”

De AICI

 
Comentarii închise la „Calvinistul şi arminianul se roagă la fel, dar predică diferit” (Charles Spurgeon)

Scris de pe februarie 13, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , , ,

Rugăciunea: o taină

După ce vom medita la câteva întrebări asupra acestui subiect cred că vom aprecia şi mai mult caracterul tainic care înconjoară rugăciunea — pentru că la aceste întrebări este destul de greu de răspuns. Însă această observaţie nu vrea să sugereze că taina rugăciunii este de neînţeles sau că diferitele probleme referitoare la rugăciune sunt inexplicabile. Ba arată doar că puţini sunt acei oameni care cunosc într-adevăr multe despre ea. Din această cauză puţini sunt cu adevărat capabili să realizeze ceva pentru Dumnezeu în rugăciune. Puterea rugăciunii nu stă în cât de mult ne rugăm, ci în cât de mult rugăciunile noastre sunt în acord cu principiile rugăciunii. Numai astfel de rugăciuni au adevărată valoare.

Cea mai importantă întrebare este: De ce să ne rugăm? Care este folosul rugăciunii? Nu este Dumnezeu atotştiutor şi atotputernic? De ce trebuie El să aştepte până ne rugăm pentru a începe să lucreze? De vreme ce El ştie, de ce trebuie să-i spunem totul (Filipeni 4:6)? Fiind atotputernic, de ce Dumnezeu nu lucrează direct? De ce ar avea El nevoie de rugăciunile noastre? De ce numai acei care cer primesc, numai acei care caută găsesc şi numai acei care bat intră (Matei 7:7)? De ce spune Dumnezeu: „Nu aveţi pentru că nu cereţi'” (lacov 4:2)?  După întrebările de mai sus, trebuie să continuăm cu următoarele: Este rugăciunea contrară voii lui Dumnezeu? Care esle legătura dintre rugăciune şi dreptate?

Ştim că Dumnezeu niciodată nu face nimic împotriva voii Sale. Dacă deschiderea uşilor este voia lui Dumnezeu, de ce aşteaptă El să batem înainte de a deschide? De ce nu deschide El pur şi simplu, conform cu voia Lui, fără să aştepte să batem? Fiind atotştiutor, Dumnezeu ştie că avem nevoie de uşi deschise; de ce trebuie atunci El să aştepte bătaia noastră înainte de a deschide? Dacă uşile trebuie deschise şi deschiderea uşilor este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, şi dacă, mai mult. El ştie, de asemenea, că noi avem nevoie ca ele să ne fie deschise, de ce aşteaptă ca noi să batem? De ce nu deschide El uşa? Ce folos are Dumnezeu din faptul că noi batem?

Dar trebuie să mai continuăm cu întrebările: De vreme ce voia lui Dumnezeu este să deschidă uşa şi de vreme ce deschiderea uşii este în acord cu dreptatea, totuşi Dumnezeu nu va deschide uşa dacă noi nu batem? Va întârzia El mai degrabă împlinirea voii şi a dreptăţii Lui pentru a aştepta rugăciunile noastre? Va îngădui El ca voia Lui de a deschide uşi să se restrângă din cauză că noi nu batem?

Dacă da, nu va fi voia Iui Dumnezeu limitată de noi? Este Dumnezeu cu adevărat atotputernic? Dacă este atot­puternic, de ce nu deschide El însuşi uşile — de ce trebuie să aştepte până batem noi? Este Dumnezeu cu adevărat capabil să realizeze propria Lui voie? Dar dacă este cu adevărat capabil, atunci de ce deschiderea uşilor (voia Lui) este cârmuită de baterea noastră (rugăciunea omului)?

Punând toate aceste întrebări, ajungem să realizăm că rugăciunea este o taină. Pentru că aici vedem un principiu al lucrării lui Dumnezeu, şi anume că poporul lui Dumnezeu trebuie să se roage înainte ca El să se ridice să lucreze; voia Lui se va realiza numai prin rugăciunile celor care aparţin Lui; rugăciunile credincioşilor trebuie să împlinească voia Lui; Dumnezeu nu va împlini voia Lui de unul singur, El o va face numai după ce poporul Lui se va face părtaş gândurilor Lui în rugăciuni.

(Citat din cartea Să ne rugăm, Watchman Nee, Agape)

 
Comentarii închise la Rugăciunea: o taină

Scris de pe noiembrie 4, 2009 în Articole

 

Etichete: ,

Dumnezeu este neschimbător

Dumnezeu este imuabil în hotărârea Lui. Voia lui niciodată nu se modifică. Poate că unii sunt gata să obiecteze că ar trebui să citim următorul verset: „I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om” (Geneza 6:6). Primul nostru răspuns este: atunci se contrazice Scriptura pe ea Însăşi? Nu, acest lucru nu se poate întâmpla. Numeri 23:19 este îndeajuns de clar: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău”. La fel în 1 Samuel 15:29: „tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău”. Explicaţia este foarte simplă. Când vorbeşte despre El Însuşi, Dumnezeu Îşi ajustează frecvent limbajul cu capacităţile noastre limitate. El se descrie pe Sine îmbrăcat cu membre trupeşti ca ochi, urechi, mâini, etc. El spune despre Sine că „S-a trezit” (Psalmul 78:65), că „v-am vorbit dis-de-dimineaţă” (Ieremia 7:13); cu toate că El niciodată nu dormitează şi nici nu doarme. Când El instituie o schimbare în modul Lui de abordare a oamenilor, El descrie conduita Lui ca „părere de rău”.

Dumnezeu este imuabil în sfatul Lui. „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:29). Trebuie să fie aşa, pentru că „Hotărârea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face” (Iov 23:13). Schimbare şi putrezire vedem peste tot împrejurul nostru, fie ca El care nu se schimbă să rămână cu tine. Scopul lui Dumnezeu nu se modifică niciodată. Unul din două lucruri îl face pe om să se răzgândească şi să-şi schimbe planurile: lipsa de prevedere ca să anticipeze toate lucrurile, sau lipsa puterii de împlinire a planurilor. Dar cum Dumnezeu este şi Omniscient şi Omnipotent nu este nevoie niciodată ca El sa-Şi revizuiască hotărârile Lui. Nu. „sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). De aceea citim despre „nestrămutarea Hotărârii Lui” (Evrei 6:17).

Aici este încurajare pentru rugăciune : „Ce mângâiere ar fi să te rogi la un dumnezeu care, ca şi cameleonul, şi-ar schimba culoarea în fiecare moment? Cine ar înainta o cerere unui prinţ pământesc care a fost atât de schimbător încât ar acorda o cerere într-o zi, şi ar nega-o într-o altă zi? (S. Charnock, 1670). Dacă cineva ar întreba: „dar care este folosul rugăciunii către Unul a cărui voie este deja stabilită?”. Răspundem: „pentru că aşa cere El”. Ce binecuvântări a promis Dumnezeu fără ca noi să le căutăm? „dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5:14), şi El a voit tot ceea ce este spre binele copilului Său. A cere ceva contrar voii Lui nu este rugăciune, ci rebeliune obraznică. (A.W. Pink)

Citate preluate de pe http://www.numaiharul.org.

 
Comentarii închise la Dumnezeu este neschimbător

Scris de pe noiembrie 4, 2009 în Articole

 

Etichete: , , ,

Ce este rugăciunea?

Orice om care s-a gândit vreodată într-un mod foarte serios la rugăciune, şi sunt sigur că fiecare a făcut lucrul acesta, la un moment dat şi-a pus întrebări cu privire la valoarea ei. Uneori întrebările se nasc în urma experienţei pe care o avem în rugăciune. Ne rugăm uneori pentru un lucru pe care nu-l primim sau pe care, în cel mai bun caz, îl primim târziu, şi ne trezim punând întrebări: „Oare îmi este ascultată rugăciunea? Oricum, care este scopul rugăciunii?” Uneori ne luptăm cu această problemă dintr-un punct de vedere teologic. Sunt sigur că orice calvinist s-a întrebat la un moment dat: „Dacă Dumnezeu, în hotărârile sale veşnice, a predestinat tot ceea ce are să se întâmple (lucru care este afirmat de Mărturisirea de Credinţă de la Westminster), atunci de ce să mă mai rog? Oricum are să se întâmple aşa cum a hotărât Dumnezeu. De ce să te rogi? Doar nu te aştepţi ca prin rugăciunile tale să schimbi hotărârea lui Dumnezeu?” Ei bine, nu, nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea. Şi acest lucru este unul bun. Dacă rugăciunea l-ar putea determina pe Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea, atunci nu mi-aş dori ca unii dintre voi să se roage. Ar fi prea periculos. Interesant este că, deşi scriitorii biblici s-au gândit, probabil din când în când, la aceste întrebări sau le-au ridicat chiar ei, aceste probleme legate de rugăciune niciodată nu au părut să-i oprească de la a se ruga. (John Montgomery Boice)

Una dintre cele mai dese întrebări puse teologiei rugăciunii este următoarea: „Oare schimbă rugăciunea cu adevărat lucrurile?”. Noi ştim foarte bine că rugăciunea a schimbat multe lucruri. Putem observa aceasta pe paginile Noului Testament, unde găsim multe rugăciuni care au schimbat tot felul de lucruri. Vom vorbi mai târziu însă despre acest aspect. Acum, ceea ce ne preocupă este următoarea întrebare: „Oare rugăciunea noastră îl poate forţa pe Dumnezeu să se răzgândească?”. Înainte de a răspunde gândeşte-te la cele două reguli: aduţi aminte cine este El şi aduţi aminte cine eşti tu. Abia după ce te-ai lămurit întreabă-te dacă rugăciunea ta poate forţa schimbarea intenţiei lui Dumnezeu. Ce anume Îl poate determina pe Dumnezeu să se răzgândească? Se pot observa cazuri în care El stabileşte sau planifică să înfăptuiască ceva, dar dintr-odată, voia Lui care era pe cale să se îndeplinească, îşi modifică cursul, lăsându-ne să înţelegem că Dumnezeu s-a răzgândit. Oare ce anume la convins pe Dumnezeu să se răzgândească? Faptul că a primit noi informaţii în legătură cu acel caz? Sau o anumită cunoştinţă care Lui îi lipsea şi pe care a obţinut-o de la voi atunci când, într-un mod de-a dreptul extraordinar, I-aţi comunicat-o de dragul respectului ce I-l purtaţi? Biblia ne spune că atunci când ne înfăţişăm înaintea Regelui nostru, El ştie mai dinainte ce vrem să Îi cerem. Psalmiştii ne spun că acest Dumnezeu suveran cu care intrăm în conversaţie ştie ce avem de gând să-I spunem, cunoscând mai dinainte cuvintele pe care urmează să le rostim. Nu uitaţi că avem de-a face cu un Dumnezeu omniscient. El nu are nevoie să înveţe ceva nou. Prin urmare El se răzgândeşte nu datorită faptului că învaţă ceva nou de la noi.
Referindu-ne la noi, ce anume ar trebui să ne facă să ne răzgândim? Cred că obişnuim să ne răzgândim atunci când realizăm că ceea ce ne-am propus să facem iniţial se dovedeşte a fi de fapt un plan greşit, o eroare. Totodată primim un sfat bun de la cineva care ne face să realizăm anumite consecinţe pe care noi nu le-am prevăzut. Şi astfel evităm un potenţial dezastru care ar putea veni asupra noastră. Aşa că ne adresăm lui Dumnezeu: „Doamne, ştim că ai planificat să faci cutare şi cutare lucru, dar poate că, în ciuda omniscienţei Tale, ai făcut o greşeală. Şi ceea ce intenţionezi să faci nu este bine. Da, se prea poate ca Tu să le ştii pe toate, dar de data aceasta voia Ta ar putea fi rea. De aceea dă-mi voie să Te mustru şi să Te sfătuiesc să faci ceea ce este drept.” A spune însă toate aceste lucruri e de-a dreptul absurd, nu-i aşa?
Îngăduiţi-mi să mai spun încă ceva. Nici o rugăciune rostită vreodată în istorie de vreo fiinţă umană nu l-a putut forţa pe Dumnezeu să se răzgândească câtuşi de puţin. Pentru că mintea Lui niciodată nu are nevoie să fie schimbată. Când spun aceasta oamenilor ei reacţionează dezgustător. Ei încep să spună: „Dar atunci de ce să ne mai rugăm? La ce mai este bună rugăciunea dacă nu-L putem face pe Dumnezeu să se răzgândească? De ce să ne mai implicăm în această practică, căci totul este în zadar?” Şi eu spun, Nu, nu. Acestor oameni le readuc aminte ceea ce v-am spus şi vouă mai înainte. Oare rugăciunea schimbă lucrurile? Fără îndoială că da. Ea schimbă tot felul de lucruri. Dar cel mai important lucru este că rugăciunea ne schimbă pe noi înşine. Pentru că, cu cât suntem implicaţi mai profund în relaţia cu Dumnezeu şi cu cât devenim mai conştienţi cui I ne adresăm, cu atât devenim mai înţelepţi, fiindcă cunoştinţa lui Dumnezeu începe să se reflecte asupra noastră, iar noi începem să ne vedem cu adevărat cine suntem şi să înţelegem ce mare nevoie avem de schimbare. Rugăciunea ne schimbă. Dumnezeu nu i-a lăsat Bisericii rugăciunea pentru a avea El de câştigat. Cel ce este Suveran a binevoit să ne ofere o oportunitate de a fi auzit. El ne-a invitat astfel la palatul Său din cer. El a ridicat sceptrul şi astfel am fost lăsaţi să păşim înăuntru. Avem acces la tronul Său. (R.C. Sproul)

Citatele au fost preluate de pe http://www.rcrwebsite.com

 
Comentarii închise la Ce este rugăciunea?

Scris de pe noiembrie 3, 2009 în Articole

 

Etichete: , , ,