RSS

Biserica supusă lui Hristos

Isus Hristos, în calitate de Cap al Bisericii, deţine oficiile de profet, preot şi rege. Biserica supusă lui Hristos va reflecta acest trei slujbe ale lui Hristos, predicând cu credincioşie Cuvântul Său, închinându-se conform Sfintei Scripturi şi având o formă de guvernare biblică.” 

B.S. Poh

Anunțuri
 
Comentarii închise la Biserica supusă lui Hristos

Scris de pe Ianuarie 9, 2016 în Articole

 

Nu emoţiile, ci viaţa transformată

„Dacă după emoţiile înalte ale presupusei convertiri nu se vede nicio schimbare remarcabilă într-un om în ce priveşte acele caracteristici rele şi obiceiuri rele care au fost vizibile în el mai înainte, acesta fiind sub dominaţia aceloraşi înclinaţii rele sub care se afla înainte, aceleaşi lucruri părând să-i exprime caracterul; dacă este la fel de egoist şi carnal, de nesimţitor şi de pervers, de necreştin şi de imoral ca întotdeauna, atunci acestea reprezintă un argument mai puternic pentru starea lui decât cele mai strălucitoare poveşti pe care le-a spus vreodată referitor la experienţele lui. Fiindcă în Isus Hristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, nici declaraţiile înălţătoare, nici declaraţiile umile, nici povestirile frumoase, nici cele despre frângere, nu valorează nimic; ci doar a fi o făptură nouă.”

Jonathan Edwards

 
Comentarii închise la Nu emoţiile, ci viaţa transformată

Scris de pe Decembrie 8, 2015 în citate

 

Etichete: ,

De ce este detestată doctrina suveranităţii lui Dumnezeu

„Nu este niciun atribut care să aducă mai multă mângâiere copiilor Lui decât suveranitatea lui Dumnezeu. În cele mai ostile circumstanţe, în cele mai grele încercări, ei cred că suveranitatea a hotărât nenorocirea lor, că suveranitatea îi domină şi că suveranitatea îi va sfinţi pe toţi. Nu este nimic ce copiii ar trebui să susţină cu mai multă seriozitate decât doctrina suveranităţii Stăpânului lor peste toată creaţia — regalitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrărilor mâinilor Lui — Tronul lui Dumnezeu şi dreptul Lui de a sta pe acel Tron. Pe de altă parte, nu există nicio doctrină mai urâtă de cei lumeşti, niciun adevăr din care ei să fi făcut mai mare harababură, decât măreaţa, formidabila, totuşi cea mai sigură doctrină a suveranităţii infinitului Yahweh. Oamenii îi permit lui Dumnezeu să fie oriunde în afară de tronul Lui. Îi vor permite să fie în atelierul Lui să modeleze lumi şi să creeze stele. Îi vor permite să fie în vistieria Lui pentru a-Şi împărţi milosteniile şi să-Şi pună darurile. Îi vor permite să susţină pământul şi să sprijine stâlpii acestuia, sau să aprindă lămpile cerului, sau să domine valurile oceanului care se mişcă fără încetare; dar când Dumnezeu se suie pe tronul Său, creaturile Sale scrâşnesc din dinţi. Noi proclamăm un Dumnezeu care stă pe tron şi dreptul Său de a face ceea ce doreşte cu ceea ce este al Lui, de a orândui creaturile Lui aşa cum Îi place Lui, fără să le consulte; apoi noi suntem fluieraţi şi detestaţi, iar oamenii sunt surzi la cuvintele noastre, pentru că Dumnezeu Cel care stă pe tron nu este Dumnezeul pe care Îl iubesc ei. Dar noi iubim să-L predicăm pe Dumnezeul care stă pe tron. În Dumnezeul care stă pe tron ne încredem noi.”

Charles Spurgeon

 
Comentarii închise la De ce este detestată doctrina suveranităţii lui Dumnezeu

Scris de pe Noiembrie 27, 2015 în Articole

 

Creştinul minimal

„Creştinul minimal se plasează atât de aproape de linia de separare dintre oamenii lui Dumnezeu şi oamenii din lume încât este greu de spus de ce parte a liniei se găseşte, de fapt.”

Charles Haddon Spurgeon

 
Comentarii închise la Creştinul minimal

Scris de pe Noiembrie 15, 2015 în citate

 

Etichete:

Dreptatea pe care o dă Dumnezeu

Căci dreptatea Domnului este fundamentul mântuirii. Şi aici, din nou, prin „dreptatea Domnului nu trebuie înţeleasă acea dreptate prin care cineva este drept prin el însuşi, ci aceea prin care suntem făcuţi drepţi de El Însuşi, ceea ce se petrece prin credinţa în Evanghelie.

Martin Luther

 
Comentarii închise la Dreptatea pe care o dă Dumnezeu

Scris de pe Octombrie 26, 2015 în citate

 

Etichete: ,

Profeţii autopromovaţi

Ori de câte ori întâlniţi un om care se autopromovează ca profet, staţi departe de calea sa. Când auziţi de semne şi minuni, întoarceţi-vă spre Domnul şi amintiţi-vă că: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre” (Luca 21:19), iar „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17). Nu există altă cale de supravieţuire printre entuziaşti sălbatici.

Crede în Dumnezeu şi nu cere minuni şi miracole sau cunoaşterea vremurilor şi a soroacelor. Nu este scopul tău să ştii când îşi va restabili Domnul împărăţia. Amintiţi-vă acest verset: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele!” (Fapte 1:7). Dacă aş fi introdus într-o cameră unde ar fi depozitate multe colete şi mi s-ar spune că este şi pentru mine ceva bun, aş începe să mă uit după ceva cu numele meu pe el. Dacă aş ajunge în dreptul unuia pe care scrie alt nume, l-aş lăsa în pace; nu este pentru mine. Iată un astfel de colet, de pe piaţa cunoaşterii: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Faptele Apostolilor 1:7). Încetaţi să vă mai amestecaţi în subiecte care sunt ascunse şi mulţumiţi-vă să cunoaşteţi lucrurile care v-au fost descoperite clar.

Charles Spurgeon

 
Comentarii închise la Profeţii autopromovaţi

Scris de pe Septembrie 18, 2015 în Articole

 

Cine este aproapele meu?

În pilda bunului samaritean, porunca de a ne iubi aproapele devine importantă atunci când cel prădat şi rănit de pe drumul spre Ierihon nu este un simplu personaj dintr-un trecut antic, ci aproapele care are nevoie de dragostea noastră este un sărman fără casă şi avere.”

Simon J. Kistemaker

 
Comentarii închise la Cine este aproapele meu?

Scris de pe Septembrie 14, 2015 în citate

 

Etichete: