Cum Îl întristăm pe Duhul Sfânt? Ignorând mustrările de conştiinţă pe care le pune în noi Duhul şi neglijând nevoia de a ţine în frâu cuvintele sau faptele ofensatoare. Dacă suprimăm aceste imbolduri şi păcătuim cu nepăsare, atunci după o vreme ele vor înceta să se mai facă simţite în conştiinţa noastră, conştiinţa va deveni inactivă, iar noi vom cădea tot mai adânc într-un limbaj şi o trăire păcătoase, pierzând orice comuniune cu Dumnezeu şi binecuvântările din partea Lui. În mod similar, dacă încetăm să ne mai rugăm pentru a fi buni, miloşi şi iertători faţă de alţii, atunci Îl întristăm pe Duhul care lucrează la dezvoltarea şi aplicarea acestor virtuţi în viaţa noastră (Efeseni 4:29-32). Să ne mai punem o dată întrebarea: Oare n-am lua mult mai în serios impulsurile şi îndemnurile conştiinţei dacă ne-am aduce aminte şi am trata cu seriozitate faptul că Acela care lucrează la sfinţirea şi dezvoltarea noastră este Dumnezeul care locuieşte în noi?
Arhive pe categorii: Articole
Ce nu poate explica ateismul
„Acesta este visul materialist: o încercare de a da vieţii o explicaţie pur naturalistă. Dar această explicaţie omite prea mulţi factori ca s-o putem socoti demnă de respect. Ea nu poate justifica existenţa vieţii în primul rând, nici a minţii, gândirii sau raţiunii. În această explicaţie nu e loc pentru voinţă sau pentru sentimentul puternic al omului că există un scop. Ea nu poate explica de ce avem conştiinţă, lucru pe care nu-l putem nega. De asemenea, ea nu poate spune de ce oamenii se nasc cu acest profund sentiment al binelui şi răului.”
Arminianismul nu este o caracteristică baptistă
Mulţi din tradiţia reformată au fost învăţaţi să-i considere pe toţi baptiştii ca arminieni, dar arminianismul în mod clar nu este o caracteristică baptistă. Unii baptişti moderni ar vrea să tragă concluzia că o caracteristică baptistă este o depreciere a Vechiului Testament şi a celor Zece Porunci, dar Mărturisirea de la 1689 depune o mărturie elocventă împotriva acestei idei. Caracteristicile baptiste în mod cert nu includ o concepţie anabaptistă cu privire la autorităţile civile. În comun cu fraţii lor reformaţi şi puritani, baptiştii particulari au respins arminianismul, antinomianismul şi anabaptismul.
Răbdarea lui Dumnezeu
Răbdarea lui Dumnezeu nu intră în dezacord cu dreptatea şi neprihănirea Lui. Nu găsim de vină niciodată unui judecător care amână un proces sau o sentinţă sau o execuţie dintr-un motiv bun. Nimeni dintre noi să nu creadă că Dumnezeu nu are motive întemeiate pentru răbdarea Lui! El nu doreşte ca cineva din poporul Lui să piară (2 Petru 3:9 – şi are o îndelungă răbdare faţă de noi, adică, faţă de aleşii lui Dumnezeu cărora le-a fost făcută făgăduinţa). Dumnezeu şi-a glorificat dreptatea asupra lui Hristos, şi acum răbdarea Lui este în armonie perfectă cu dreptatea Lui. Pe lângă aceasta, Dumnezeu este liber să aleagă timpul care-i convine Lui cel mai mult pentru pedepsirea celor ce fac răul. Vremurile şi soroacele sunt în stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Dreptatea are înaintea întreaga veşnicie ca să se demonstreze pe ea însăşi, însă răbdarea are timpul ca singură oportunitate. În loc să fie încălcată, dreptatea este făcută mai vizibilă prin răbdarea lui Dumnezeu: orice obiecţie adusă împotriva dreptăţii va fi mai mult decât îndepărtată din pricina marii răbdări pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de păcătoşi.
Valoarea lui Hristos
Hristos! Hristos! Nu era nimic altceva înaintea ochilor mei decât Hristos! Şi nu mă uitam doar la câte un privilegiu din partea lui Hristos, cum ar fi la sângele Lui, la moartea sau la învierea Lui, ci priveam imaginea completă a lui Hristos – ca Cel în care toate acestea şi alte virtuţi, relaţii, slujbe şi lucrări se întâlneau – stând la dreapta lui Dumnezeu în cer.
Ce glorioasă mi se părea înălţarea Lui, valoarea şi predominarea tuturor binefacerilor Lui, şi asta pentru că acum puteam să-mi ridic privirea de la mine înspre El şi puteam să apreciez că toate acele haruri ale lui Dumnezeu, care acum erau proaspete pentru mine, erau totuşi ca acei bani mărunţi pe care oamenii bogaţi îi ţin în punga lor, în timp ce aurul lor este în cufere acasă. Oh, vedeam că aurul meu este în cufărul meu acasă – în Hristos, Domnul şi Mântuitorul meu! Acum, Hristos era totul pentru mine; toată neprihănirea mea, toată sfinţirea şi răscumpărarea mea.
