RSS

Răbdarea lui Dumnezeu

25 Apr

Răbdarea lui Dumnezeu nu intră în dezacord cu dreptatea şi neprihănirea Lui. Nu găsim de vină niciodată unui judecător care amână un proces sau o sentinţă sau o execuţie dintr-un motiv bun. Nimeni dintre noi să nu creadă că Dumnezeu nu are motive întemeiate pentru răbdarea Lui! El nu doreşte ca cineva din poporul Lui să piară (2 Petru 3:9 – şi are o îndelungă răbdare faţă de noi, adică, faţă de aleşii lui Dumnezeu cărora le-a fost făcută făgăduinţa). Dumnezeu şi-a glorificat dreptatea asupra lui Hristos, şi acum răbdarea Lui este în armonie perfectă cu dreptatea Lui. Pe lângă aceasta, Dumnezeu este liber să aleagă timpul care-i convine Lui cel mai mult pentru pedepsirea celor ce fac răul. Vremurile şi soroacele sunt în stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Dreptatea are înaintea întreaga veşnicie ca să se demonstreze pe ea însăşi, însă răbdarea are timpul ca singură oportunitate. În loc să fie încălcată, dreptatea este făcută mai vizibilă prin răbdarea lui Dumnezeu: orice obiecţie adusă împotriva dreptăţii va fi mai mult decât îndepărtată din pricina marii răbdări pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de păcătoşi.

Stephen Charnock

 
Comentariile sunt închise pentru Răbdarea lui Dumnezeu

Scris de pe Aprilie 25, 2016 în Articole

 

Comentariile nu sunt permise.

 
%d blogeri au apreciat asta: