RSS

Arhive pe etichete: crestin

Precept Austin, instrumente gratuite pentru studiu biblic

preceptaustin.org este ideal pentru cei care nu doresc să caute resurse pentru studiu biblic pe mai multe site-uri.

Comentarii, dicționare, lexicoane, hărți, o adevărată comoară pentru pasionații de studiul Sfintei Scripturi.

Go explore!

Reclame
 
Comentarii închise la Precept Austin, instrumente gratuite pentru studiu biblic

Scris de pe februarie 2, 2011 în Articole

 

Etichete: , ,

Pe cine sărbătorim în 25 decembrie?

Văzând acest reportaj trist (care nu mă face să zâmbesc) realizez cât de important este ca oamenii să audă adevărul biblic despre Nașterea (Întruparea) Fiului lui Dumnezeu.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.  El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:30-33)

Cine este Cel care s-a născut în Betleem?

a. Misiunea Lui de Mântuitor – căruia Îi vei pune numele Isus (care înseamnă Iahve Salvatorul sau Iahve mântuiește).

Iată ce spune apostolul Pavel în acest sens: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (Gal. 4:4-5).

Încercând să corupă doctrina biblică a întrupării, Satan ne poate aduce la concluzia „logică” că Isus Hristos nu a fost unicul şi singura metodă de obținere a salvării omului. Calea unui om de a ajunge în cer este la fel de bună ca şi a altuia. Odată ce doctrina întrupării este lăsată la o parte, toată problema răscumpărării prin persoana şi lucrarea lui Hristos este marginalizată.

b. Măreţia care-L va caracteriza în toate – El va fi mare, atât ca persoană, cât şi ca lucrare. Nicio altă persoană din istoria umanității nu a avut o mai mare influență decât Domnul Isus. Iată ce spunea Napoleon Bonaparte: „Eu cunosc oamenii şi vă spun că Isus Hristos nu este un simplu om. Între El şi oricare altă persoană din lume nu există nici un termen de comparaţie. Alexandru, Cezar, Carol cel Mare şi eu, am fondat imperii. Dar pe ce am bazat noi creaţiile geniilor noastre? Pe forţă. Isus Hristos şi-a întemeiat imperiul pe dragoste; şi la această oră, milioane de oameni ar muri pentru El.” Iar spre finalul vieții: „Cu toată armata şi generalii mei nu am reuşit să domnesc măcar un sfert de secol pe un singur continent. Iar acest Isus cucereşte fără violenţă popoarele şi culturile de mii de ani.”

c. Identitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu – şi va fi chemat Fiul Celui Prea-Înalt.

Prin această expresie se înțelege existența unei unități de esenţă între Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus. Fiul lui Dumnezeu este singurul Născut din Tatăl (Ioan 1:18). Acest „singur Fiu născut” este aceeaşi persoană care este denumită „Cuvântul” (Ioan 1:1); şi despre care se spune, „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14).

Dacă nu credem în nașterea din fecioară, nici nu putem afirma că Isus este Fiul lui Dumnezeu, iar dacă Isus a fost fiul natural al lui Iosif, credința noastră în El este fără de folos, moartea și învierea Sa neavând nicio legătură cu mântuirea noastră.

Însă Isus este Fiul lui Dumnezeu prin aceea că El a fost arătat oamenilor întrupat prin intermediul Duhului Sfânt. În timpul procesului desfășurat înaintea Marelui Sinedriu, marele preot L-a intrebat pe Isus: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 26:63). Domnul Isus a răspuns: „Da, sunt. Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului” (Matei 26:64). Liderii evrei L-au acuzat atunci pe Isus de blasfemie. De ce pretenţia de a fi „Fiul lui Dumnezeu” ar fi fost considerată blasfemie şi deci demnă de pedeapsa cu moartea? Liderii evrei înţeleseseră exact ceea ce Domnul Isus a spus când a folosit expresia „Fiul lui Dumnezeu”. A fi „Fiul lui Dumnezeu” însemna că avea aceeaşi natură cu a lui Dumnezeu. „Fiul lui Dumnezeu” este „al lui Dumnezeu”. Evrei 1:3 exprimă aceasta foarte clar: „El (Fiul), care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui…”

d. Dreptul Său la tronul lui David – Domnul, Dumnezeu îi va da tronul tatălui Său David.

Prin Domnul Isus, promisiunea făcută de Dumnezeu lui David s-a împlinit. Darurile pe care magii le-au adus lui Isus vorbesc despre regalitatea acelui prunc umil, născut în cea mai sărăcăcioasă iesle din Betleem. Magii i-au adus aur, recunoscându-l rege. Tămâia este o aromă sau un parfum şi sugerează mireasma vieţii Sale de desăvârşire, total lipsită de păcat. Smirna este o plantă amară, care anticipează suferinţele pe care avea să le îndure El, purtând păcatele lumii.

Chiar dacă nu a acceptat să fie un rege politic al Israelului, atunci când mulțimea Îl căuta și voia să-l facă rege, la întrebarea pusă de Pilat: Eşti Tu „Împăratul iudeilor”?, Domnul Isus a răspuns „Da, sunt.”

e. Împărăţia Sa veşnică şi universală – El va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Hristos domnește astăzi peste Biserica Sa. Această domnie este una spirituală, din moment ce aceasta este exercitată într-un domeniu spiritual. Ea este stabilită în inimile şi vieţile credincioşilor.

Va veni ziua în care Domnia lui Hristos va fi vizibilă pentru toți oamenii și, în special, pentru Israel. Domnul Hristos a fost respins de către conducătorii acestei lumi (1 Corinteni 2:8 au răstignit pe Domnul slavei), dar El va veni din nou să domnească cu neprihănire peste această lume.

Împărăţia mesianică va fi inaugurată şi manifestată plenar la a doua venire a Domnului Isus Hristos. Hristos va fi prezent pe Pământ în mod personal. Şi va şedea pe tronul tatălui Său David. El va domni peste tot pământul (Zaharia 14:9Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume). Două lucruri vor caracteriza domnia Sa: pacea universală (Isaia 2:4 ­– El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lorc cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul) şi dreptate universală (Ieremia 23:5-6 ­– Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră).

 

 
Comentarii închise la Pe cine sărbătorim în 25 decembrie?

Scris de pe decembrie 22, 2010 în Articole

 

Etichete: , , , , , ,

Carl F.H. Henry despre alegerea necondiţionată şi libertatea lui Dumnezeu

Fragmentele sunt preluate din capitolul Alegerea: libertatea lui Dumnezeu, al monumentalei lucrări Dumnezeu, revelaţie şi autoritate (vol. 6), tradusă şi editată de Cartea Creştină, Oradea.

Fapt este că Biblia însăşi ne impune tema aceasta a predestinării. Calvin consideră că a ascunde de credincioşi ceea ce spune Scriptura despre predestinarea lor înseamnă a-i înşela (Învăţăturile, Cartea a III, xxi, 3); a ignora doctrina, afirmă el, înseamnă a micşora gloria lui Dumnezeu (ibid., pag. xxi, 1). Chiar şi Emil Brunner insistă că „Alegerea constituie centrul Vechiului şi Noului Testament” (The Christian Doctrine of God, pag. 303).

Isus declară că Tatăl le-a descoperit celor lipsiţi de învăţătură o cunoaştere a Fiului în legătură cu care înţelepţilor li se ascunde faptul că este „buna plăcere” suverană a lui Dumnezeu” (Matei 1126; Luca 10:21). De asemenea, apostolul Pavel descrie voia lui Dumnezeu ca eudokia sau „buna plăcere” divină atât în Efeseni, 1:5-11, unde vorbeşte despre planul divin al răscumpărării, cât şi în Galateni 1:15, unde se referă la chemarea lui apostolică. Dumnezeul cel liber al Bibliei îl leagă pe om de Sine prin alegere divină, o alegere care include revelarea unei răscumpărări atestate scriptural care implică încarnarea, răstignirea şi învierea lui Cristos.

Augustin respinge utilizarea teologică a „sorţii” pentru a desemna voinţa şi puterea Dumnezeului iudeo-creştin; o face din cauza asocierii populare a termenului cu astrologia şi cu alte scheme speculative pentru care universul este doar un mare mecanism lipsit atât de direcţionare divină, cât şi de alegere umană. Punând în opoziţie concepţia păgână despre soartă cu predestinarea şi providenţa divină, Augustin respinge orice concepţie despre lume care neagă credinţa în activitatea divină liberă de creaţie şi de providenţă şi care dizolvă responsabilitatea umană. Dar în loc să preceadă discuţia despre precunoaşterea divină, el preferă să vorbească despre un tip de soartă special (De civitate Dei, V, i; V, ix).

Dacă eliminăm alegerea din Biblie, putem la fel de bine elimina creaţia, sau statutul special al Israelului antic, sau încarnarea Cuvântului, sau existenţa Bisericii ca şi trup al lui Cristos; putem la fel de bine să ne dispensăm şi de poruncile de pe Muntele Sinai şi de Predica de pe Munte ca norme etice.

Alegerea divină a dispărut virtual din manualele recente, fapt care reflectă atât încrederea umanistă predominantă în automântuire, cât şi dezgustul omenirii căzute pentru doctrina suveranităţii divine absolute. Multe tradiţii creştine afirmă acum predestinarea doar pe baza precunoaşterii divine şi văd alegerea divină ca fiind condiţională. Modernismul protestant a abandonat doctrina aceasta cu totul.

În teologia reformată, suveranitatea lui Dumnezeu este temeiul predestinării şi alegerii, iar gloria lui Dumnezeu este scopul suprem al decretelor Lui.

Decretele divine fuzionează într-un singur scop suveran al lui Dumnezeu; planul lui este o unitate cuprinzătoare, ceva despre care Biblia vorbeşte ca despre prothesis (scop, sfat) etern al lui Dumnezeu. Dacă planul lui Dumnezeu ar realiza ceva ce El nu a intenţionat, dacă părţi din el s-ar afla în conflict şi în competiţie, dacă scopul Lui necesită o revizuire constantă, atunci Dumnezeu nu ar fi nici atotînţelept, nici atotputernic.

Se ridică atunci obiecţii împotriva doctrinei că Dumnezeu prestabileşte întregul curs al lumii şi al evenimentelor umane.

Una dintre ele este că prestabilirea divină în sens larg este inconsecventă cu libertatea umană.

Toţi creştinii, indiferent de doctrina alegerii pe care o susţin, insistă că Dumnezeu păstrează responsabilitatea morală a omului şi că alegerea divină nu transformă deloc fiinţele divine în roboţi. Scriptura afirmă că Dumnezeu cunoaşte dinainte acţiunile umane ca aspecte ale planului Său; deşi aceste acţiuni sunt sigure în ceea ce priveşte împlinirea lor viitoare, fiinţele umane sunt totuşi responsabile din punct de vedere etic pentru acţiunile lor (Gen. 50:19 şi urm.; Fapte 2:23; 4:27 şi urm.).

Omul este responsabil pentru alegerile pe care le face chiar dacă natura lui păcătoasă îi restrânge foarte mult sfera alegerilor. Fiinţele umane aleg voluntar să facă ceea ce fac. Faptul că Dumnezeu a prestabilit alegerile umane şi că decretul Lui face ca acţiunile umane să fie sigure nu distruge prin aceasta alegerea umană.

O altă obiecţie la predestinarea divină este argumentul că ea ar face ca Dumnezeu să fie autorul păcatului.

Dar realitatea este că scriitorii inspiraţi care afirmă predestinarea lui Dumnezeu afirmă şi că Dumnezeu nu face răul şi, de fapt, îi repugnă răul şi îl pedepseşte; Legea lui Dumnezeu condamnă întregul păcat. Dumnezeu nu face nimic în dezacord cu perfecţiunile lui; El nu Se tăgăduieşte (2 Tim. 2:13); El nu minte (Evr. 6:18); El nu este ispitit (Iacov 1:13). Puterea lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de înţelepciunea şi dreptatea Lui. Şi deşi decretul Lui face să fie sigure nu numai actele bune, ci şi cele rele (Prov. 16:4; Fapte 4:27 şi urm.), Dumnezeu nu este un păcătos (Ps. 92:15; 1 loan 1:5) şi El însuşi nu face acte care să fie păcătoase. Mai mult, Dumnezeu nici măcar nu stimulează dorinţele rele din om.

Certitudinea evenimentelor pe care le decretează Dumnezeu include deopotrivă certitudinea actelor păcătoase şi drepte ale omului, fapt văzut şi din consemnarea în Scriptură a celei mai crude dintre toate faptele, anume răstignirea deliberată de către om a Cristosului lui Dumnezeu: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte 2:23). Acest pasaj subliniază atât precunoaşterea divină, cât şi responsabilitatea umană.

O a treia obiecţie la predestinarea divină este pretenţia că ea subminează orice motivaţie sau efort uman.

Dar inerţia spirituală şi apatia evanghelistică nu le sunt caracteristice calviniştilor; de fapt, mulţi calvinişti sunt zeloşi din punct de vedere spiritual şi în ceea ce priveşte evanghelizarea.

Tocmai faptul că Dumnezeu a ales unele persoane stă la baza imperativului divin de a proclama în mod universal vestea bună răscumpărătoare; de asemenea, El ne asigură că unii vor răspunde cu adevărat la predicarea mântuirii.

Numai după primirea lui Isus Cristos ca mântuitor personal poate omul avea siguranţa interioară a alegerii divine. Adevărul acesta explică distincţia pe care unii evanghelici o fac între învăţătura alegerii comunicată credincioşilor, dar nu şi predicarea ei înaintea lumii; celor pierduţi, spun ei, trebuie să li se predice mai degrabă vestea bună a Evangheliei. Desigur, o doctrină a alegerii care epuizează predicarea bucuriei – ca şi cum creştinismul ar fi în principal un mesaj al condamnării – nu este vestea bună biblică. Dar nu există nici un motiv pentru care alegerea nu trebuie predicată şi învăţată, „în Biblie, notează Berkouwer, alegerea… este întotdeauna acordată la melodia unei doxologii. În marele pasaj Romani 9-11, Pavel construieşte un crescendo al jubilării… Este uimirea în faţa felului în care lucrează harul” („Election and Doctrinal Reaction”, pag. 13). Dacă Evanghelia nu se află în centrul proclamării alegerii, ea nu este creştină; cuprins în mesajul nou-testamental al alegerii se găseşte o chemare universală din partea Dumnezeului etern la o comuniune eternă cu El.

Oricât de ascuţit a fost conflictul dintre supralapsarieni şi infralapsarieni, ambele grupe au susţinut suveranitatea lui Dumnezeu şi harul Lui liber. Mai mult, toate grupurile au recunoscut realitatea alegerii divine. Ei nu au dat înfăţişare ideilor sentimentale că Dumnezeu există şi acţionează numai de dragul omului – fie pentru omenire ca întreg, fie pentru fiinţele umane particulare – şi au respins orice gând al automântuirii individuale cu ajutor divin. Astfel de idei ar fi fost detestabile pentru reformatori, la fel ca şi insistenţa umanistă, curentă acum, că omul însuşi este domnul naturii şi al istoriei, şi el trebuie şi poate să se salveze singur.

 
Comentarii închise la Carl F.H. Henry despre alegerea necondiţionată şi libertatea lui Dumnezeu

Scris de pe noiembrie 6, 2010 în Articole

 

Etichete: , , , , , , ,

Letters to God, un film despre speranţă

Ca să poţi fi o binecuvântare pentru alţii, ca să aduci o rază de speranţă, că să-i influenţezi pozitiv pe cei din jur trebuie, uneori, să fii pregătit să suferi. Când durerea se metamorfozează în pace interioară, în acceptare a voii lui Dumnezeu eşti pregătit să devii un luptător. Un luptător adevărat care, indiferent de deznodământ, este învingător. Aceasta este povestea (cât se poate de reală) a lui Tyler Doughtie, un băieţel a cărui credinţă şi seninătate în faţa morţii a inspirat şi cercetat mii de oameni. Letters to God este un film despre speranţă, suferinţă, întrebări fără răspuns, este un fim sensibil, absolut nerecomandat majorilor din categoria Gigi duru’!

 
2 comentarii

Scris de pe octombrie 10, 2010 în Articole

 

Etichete: , , , ,

„Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu?”

O statuie impresionantă (19 m) atrăgea atenţia, până acum câteva luni, călătorilor care treceau prin faţa Solid Rock Church, situată pe Interstate 75, în apropiere de Monroe, Ohio, S.U.A. Statuia îl reprezenta pe Isus cu mâinile şi capul ridicate spre cer, în faţa monumentului fiind întinsă o cruce cu inscripţia bine cunoscută INRI.

La realizarea sculpturii a fost utilizată o armătură de metal, acoperită cu spumă de polistiren şi fibră de sticlă. Costurile acestei „opere de artă” au depăşit 250.000 $, fonduri provenite, în mare parte, din donaţiile membrilor megabisericii mai sus amintite. Proiectul a fost finalizat în septembrie 2004, iar în câţiva ani popularitatea statuii, numite oficial „King of Kings”, a crescut considerabil. Localnicii i-au dat diverse porecle, cele mai multe ironice: „Big Butter Jesus”, „Touchdown Jesus”, „Super Jesus” etc.

În 14 iunie 2010 sculptura a fost lovită de un fulger şi a ars în totalitate.

Acestea sunt faptele! Iată şi o posibilă interpretare:

De ce creştinii americani insistă să prezinte lumii un mântuitor artificial în locul Celui real? Deoarece este mai uşor să construieşti ceva din fibră de sticlă decât să te lepezi de tine însuţi în fiecare zi şi să aduni o moştenite în ceruri. Această statuie reprezintă tot ceea ce este mai greşit în mentalitatea creştinilor din S.UA., care ar cheltui mai degrabă sume obscene de bani pentru a reconstrui un şi mai mare ‘Big Butter Jesus’ pentru a simboliza speranţa în Hristos, decât să îşi trăiască propria viaţă fiind ei înşişi un far de speranţă într-o lume căzută.” (Mark Turney)

În România, înlocuitorii de Isus sunt mult mai numeroşi, deşi, poate, nu la fel de vizibili. Majoritatea celor autointitulaţi urmaşi ai lui Hristos preferă să-şi construiască propria imagine despre Fiul lui Dumnezeu, decât să cerceteze Scriptura şi să creadă într-un Mântuitor viu, real şi atotputernic.

Logosul Întrupat este încă reprezentat ca un copilaş neputincios în braţele mamei Sale. Sau ca un răstignit abandonat la răscruce de drumuri. Sau ca un obiect de poboabă purtat ostentativ, legat de un lanţ gros în jurul gâtului. Sau într-o iconiţă din plastic Made in China atârnată de parbrizul maşinii, cu scopul de a-l apăra de accidente pe taximetristul care înjură la fiecare trei cuvinte.

Cât de diferit este acest Isus de Hristosul glorificat pe care apostolul Ioan l-a văzut în Apocalipsa 1:13-18: Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor…

Nimeni nu Îl poate reprezenta în mod adecvat sau exact printr-o imagine pe Dumnezeul invizibil. Acesta este argumentul pe care Dumnezeu îl foloseşte în Deuteronom 4:15,16. Şi este încă valabil. (Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei…).

Cert este că niciun Isus contrafăcut (din plastic, metal, marmură, pânză, hârtie, fibră de sticlă) nu poate rezista nici măcar în faţa unui fulger sau trăsnet, cu atât mai puţin îi poate ajuta pe cei care i se închină. Când aceştia vor sta la judecată înaintea lui Celui Credincios şi Adevărat vor înţelege… Din păcate, va fi prea târziu!

 
Comentarii închise la „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu?”

Scris de pe septembrie 18, 2010 în Articole

 

Etichete: , , , , ,

Ce este ispăşirea?

O ispăşire este o plată pentru păcat. Noi nu suntem capabili să oferim niciun fel de jertfă lui Dumnezeu care ar satisface dreptatea Lui. Lucrul care face ispăşirea necesară este caracterul lui Dumnezeu care este absolut drept. Dumnezeu este atât de drept încât nu poate trece păcatul cu vederea.

Evanghelia este vestea bună pentru că răspunde celei mai semnificative dileme pe care o fiinţă umană o are. Toţi suntem păcătoşi, nu suntem neprihăniţi, iar Dumnezeu rămâne neschimbat şi pentru eternitate drept şi neprihănit. Cum poate o fiinţă umană decăzută să fie găsită dreaptă în faţa judecăţii unui Dumnezeu sfânt?

Remediul pentru această problemă este găsit în planul etern al Lui Dumnezeu de a asigura o cale de salvare pentru poporul Lui în aşa fel încât păcatele lor să fie acoperite, dar şi dreptatea Lui să fie satisfăcută. Dumnezeu nu-şi negociază neprihănirea. Şi în Evanghelie, aşa cum Pavel declară în Romani, Dumnezeu se revelează pe El Însuşi ca drept şi ca Cel ce îndreptăţeşte pe cei păcătoşi (Romani 3:26 – pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus). Ispăşirea făcută de Domnul Hristos este jertfa perfectă care îl satisface pe Tatăl prin plata păcatelor noastre şi împlinirea dreptăţii divine.

(Prelucrare după R.C. Sproul)

 
Comentarii închise la Ce este ispăşirea?

Scris de pe iulie 9, 2010 în Articole

 

Etichete: , , , ,

Religie și demografie

„În SUA, milioane de americani sînt acaparaţi de reality show-ul 19 Kids and Counting, transmis de canalul TLC. Acesta are în prim-plan viaţa cotidiană a soţilor Duggar, peste 40 de ani, şi a celor 19 copii ai lor, cu vîrste cuprinse între 22 de ani şi 3 luni. Familia Duggar face parte dintr-un grup neo-protestant numit Quiverfull Movement, a cărui denumire este inspirată dintr-un verset al Psalmistului: „Ca săgeţile în mîna celui puternic, aşa sînt copiii pentru cei tineri; fericit este omul care are tolba plină (quiver full) de ele“. Se uită la program, cu admiraţie, şi americanii din red states, şi (mai curînd uluiţi) cei din „statele albastre“: „Cum reuşesc? E o nebunie. Eu am doi copii şi abia fac faţă…“ Culmea este că soţii Duggar se descurcă destul de bine. Încep ziua cu ora de studiu biblic în familie, dar copiii au timp şi de lecţii de pian sau vioară, şi de sport. De fapt, deşi învăţaţi prin sistemul home-schooling, par mai bine educaţi decît mulţi elevi din şcolile de stat. Grupurile religioase de acest tip sînt singurele, în rîndul populaţiei anglo-saxone, cu o tendinţă demografică pozitivă.”

Articolul integral al Mădălinei Șchiopu îl puteți citi în Dliema veche.

 
Comentarii închise la Religie și demografie

Scris de pe mai 6, 2010 în Articole

 

Etichete: , , ,