RSS

Ziua Domnului

06 Aug

Ziua Domnului este deosebit de importantă, fiind o declaraţie a dependenţei totale faţă de Dumnezeu pentru har şi ajutor. Evreul din Vechiul Testament ar fi putut foarte bine să susţină că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-şi aduna recolta sau pentru a-şi planta seminţele. Ziua de sabat reprezenta un recul comercial, însă prin respectarea ei, poporul îi spunea lui Dumnezeu că binecuvântarea Lui era mai importantă decât încrederea în sine. În acelaşi fel, astăzi sunt atât de multe lucruri în care creştinii se pot implica pentru a asigura reuşita lucrărilor lor. Ar putea (potrivit gândirii lor) să rezolve atât de multe probleme şi să realizeze atât de mult dacă ar putea rupe puţin timp din această zi. Însă Ziua Domnului reprezintă declaraţia pe care I-o facem lui Dumnezeu că depindem de mila, de puterea şi de ajutorul Lui. Această zi este un act al dedicării care arată încrederea noastră în cele cereşti într-un limbaj mult mai elocvent decât prin cuvinte.

Peter Masters

 
Comentariile sunt închise pentru Ziua Domnului

Scris de pe August 6, 2014 în citate

 

Etichete: , ,

Comentariile nu sunt permise.

 
%d blogeri au apreciat asta: