RSS

Cetate tare-i Dumnezeu

31 Oct

Este Ziua Reformei. Imnul bisericilor protestante, cântat de obicei în această zi, a fost compus de Martin Luther între 1527 și 1529.

 

 

Cetate tare-i Dumnezeu
Şi armă-apărătoare!
El ne ajută-n orice greu
Ce-ar vrea să ne doboare.

Cor:
Vrăjmaşul cel bătrân,
Se crede-acum stăpân.
Putere, vicleşug,
El are din belşug.
Cât nu-i poţi da de seamă.

Tăria noastră nu-i deajuns
Şi-am fi răpuşi pe dată;
Dar luptă pentru noi Isus,
El duce lupta toată.

Cor:
Şi-ntrebi tu cine-i El?
El e Emanuel!
E Domnul Sabaot!
Şi Dumnezeu a tot!
El e Biruitorul!

De-ar fi cu draci pământul plin
Ce-ar vrea să ne-nghită,
Nu ne-ndoim cât de puţin
De-această reuşită.

Cor:
Al lumi-acestea prinţ
Scrâşneşte-amar din dinţi;
Dar oricât ar scrâşni,
Nimic n-ar izbuti:
Scriptura-I va răpune.

Să nu se-atingă de „Cuvânt”,
Să-I lase cum e-n Carte!
Cuvântul şi cu Duhul Sfânt
Ne sunt a noastră parte.

Cor:
Şi-atunci să tot lovească
În viaţa pământească
Tiranul inamic,
Noi n-am pierdut nimic,
Căci cerul nou e-al nostru!

 
Comentariile sunt închise pentru Cetate tare-i Dumnezeu

Scris de pe Octombrie 31, 2011 în Evenimente

 

Etichete: , ,

Comentariile nu sunt permise.

 
%d blogeri au apreciat asta: