RSS

Arhivele lunare: mai 2011

De ce s-a opus Spurgeon atât de categoric arminianismului? (M)

Făcând ca dragostea și mântuirea lui Dumnezeu să depindă de îndeplinirea unor condiții din partea păcătosului, în loc să depindă în întregime de har, arminianismul încurajează o eroare căreia nu i ne putem opune suficient de puternic: „Nu vedeți imediat că acesta este legalism”, spune Spurgeon, „că aceasta înseamnă ca mântuirea noastră să atârne de lucrarea noastră – că aceasta înseamnă ca viața noastră eternă să depindă de ceea ce facem noi? Nu, doctrina justificării însăși, așa cum este predicată de un arminian, nu este, la urma urmei, nimic altceva decât doctrina mântuirii prin fapte; pentru că el crede întotdeauna că credința este o lucrare a creaturii și o condiție a acceptării ei. Este la fel de greșit să spunem că omul este mântuit prin credință, ca lucrare, pe cât este de greșit că este mântuit prin faptele Legii. Noi suntem mântuiți prin credința ca dar al lui Dumnezeu și ca prima dovadă a milei Sale eterne pe care o are față de noi; dar nu credința, ca lucrarea noastră, este cea care ne mântuiește, căci altfel suntem mântuiți prin fapte și nu prin har”.

Continuarea pe monergism.ro

Reclame
 
Comentarii închise la De ce s-a opus Spurgeon atât de categoric arminianismului? (M)

Scris de pe mai 30, 2011 în Articole

 

Etichete: , , ,

Tratat despre har, Jonathan Edwards, partea a patra (M)

Există un singur principiu sfânt în inimă, care constituie esența și suma a tot ceea ce reprezintă harul, rădăcina și sursa tuturor faptelor sfinte de orice fel, izvorul oricărei tendințe bune, din care derivă, în ultimă instanță, toate virtuțile creștine și în care toate datoriile și sfințenia își au împlinirea.

Continuarea AICI

 
Comentarii închise la Tratat despre har, Jonathan Edwards, partea a patra (M)

Scris de pe mai 25, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , ,

Spurgeon și doctrinele harului (M)

Spurgeon nu a avut nici cea mai mică îndoială că ceea ce a stârnit o puternică împotrivire față de lucrarea sa a fost accentul pe care el l-a pus pe împrospătarea vechii doctrine: „Ni se strigă în batjocură că suntem hipercalviniști, suntem considerați pleava omenirii; rareori un pastor ne vorbește de bine pentru că avem concepții temeinice despre suveranitatea divină a lui Dumnezeu, alegerea sa divină și dragostea specială față de poporul Său”.

Articolul integral poate fi citit aici.

 
Comentarii închise la Spurgeon și doctrinele harului (M)

Scris de pe mai 23, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , ,

Imnurile

Atunci când John Wesley, părintele arminianismului metodist, era pe moarte, a încercat să cânte, însă vocea aproape i se stinsese. Avea aproape 90 de ani. Din punct de vedere teologic era un arminian convins, dar atunci când familia şi prietenii lui creştini s-au adunat în jurul patului lui, Wesley a încercat să cânte un vechi imn calvinist, compus de Isaac Watts:

Voi lăuda pe Făcătorul meu atâta timp cât am suflare,

Iar atunci când sufletu-mi va fi pierdut în moarte

Lauda se va servi de puterile mele cele mai nobile.

Multe dintre aceste imnuri, apreciate şi de evanghelicii arminieni, au fost uitate astăzi sau considerate învechite şi nerelevante cultural. Iată câteva dintre ele:


 
Comentarii închise la Imnurile

Scris de pe mai 20, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , ,

Sondaj: Care credeți că este tema cea mai importantă a Bibliei?


 
2 comentarii

Scris de pe mai 16, 2011 în Uncategorized

 

Etichete: ,

Spurgeon și rugăciunea (M)

Întreaga slujire a lui Spurgeon s-a bazat pe rugăciune şi pe puterea primită de la Duhul Sfânt, putere descoperită în spiritul și în conținutul predicilor sale. Aceasta este concluzia lui Iain Murray în primul capitol al cărții Spurgeon cel uitat.

Mai mult AICI

 
Comentarii închise la Spurgeon și rugăciunea (M)

Scris de pe mai 14, 2011 în Articole

 

Etichete: ,

Spurgeon cel uitat, Iain Murray (M)

Cine a fost Charles H. Spurgeon? Ne place să-i citim meditațiile, ilustrațiile și să-l considerăm „prințul pedicatorilor”. Dar cei mai mulți creștini evanghelici cunosc prea puțin sau chiar deloc doctrinele pe care Spurgeon le-a predicat cu pasiune timp de aproape 40 de ani. Cartea lui Iain Murray – Spurgeon cel uitat (tradusă în limba română și publicată la Editura Mutimedia în 1995) este o încercare reușită de a redescoperi învățătura și teologia „ultimului puritan”.

Mai mult AICI,

 
Comentarii închise la Spurgeon cel uitat, Iain Murray (M)

Scris de pe mai 13, 2011 în Articole