RSS

Conferinţa HeartCry – „O mântuire aşa de mare” (dr. Bruce Ware)

08 Apr

Am avut deosebita bucurie să particip la ultima parte a sesiunii de vineri, 8 aprilie 2011,  organizată la Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din strada prof. Iuliu Valori, nr. 20, Bucureşti, în care dr. Bruce Ware a vorbit despre doctrina alegerii.

Dr. Ware,  cu care am avut posibilitatea să schimb câteva cuvinte, după încheierea sesiunii, este profesor de teologie sistematică la Southern Baptist Theological Seminary din Louisville, Kentucky. Este autorul a numeroase articole, studii şi cărţi (The Grace of God and the Bondage of the Will, Still SovereignGod’s Lesser Glory: The Diminished God of Open Theism,    God’s Greater Glory: The Exalted God of Scripture and the Christian Faith,   Father, Son, and Holy Spirit: Relationships, Roles, and Relevance),  care pot fi comandate de pe monergism.com.

Am înregistrat cu telefonul prezentarea profesorului Ware despre doctrina alegerii (Efeseni 1:3-11, Romani 8:29,30). Calitatea fişierului audio însă lasă de dorit, dar dacă daţi volumul puţin mai tare se poate auzi şi înţelege relativ bine. O variantă mai bună este să ascultaţi mesajul (înregistrat la o calitate superioară) pe site-ul HeartCry Europa.

Conferinţa a continuat sâmbătă cu încă 4 sesiuni. Profesorul Ware a prezentat foarte clar învăţătura Sfintei Scripturi cu privire la:

1. Chemarea la mântuire, regenerarea, convertirea (credinţa şi pocăinţa), justificarea

2. Sfinţirea (poziţională şi progresivă)

3. Siguranţa mântuirii, perseverenţa sfinţilor în har, glorificarea celor mântuiţi

Ultima sesiune a fost dedicată în întregime întrebărilor şi răspunsurilor. Cred că pentru toţi cei prezenţi, mesajele lui Bruce Ware au reprezentat fie o confirmare a doctrinelor pe care le împărtăşeau, fie o provocare în a cerceta şi a descoperi dimensiunea atât de profundă a „Evangheliei harului lui Dumnezeu”!

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Aprilie 8, 2011 în Articole, Evenimente

 

Etichete: , , ,

2 răspunsuri la „Conferinţa HeartCry – „O mântuire aşa de mare” (dr. Bruce Ware)

  1. Doina

    Aprilie 9, 2011 at 00:19

    Multumesc Emi.

     
 
%d blogeri au apreciat asta: