RSS

Cum ai ajuns să fii creştin? (C.H. Spurgeon)

12 Mar

„Într-o noapte în timpul săptămânii, când mă aflam în casa lui Dumnezeu, nu mă gândeam prea mult la predica transmisă de predicator, fiindcă nu o credeam. Gândul acesta m-a izbit, «Cum ai ajuns să fii creştin?» L-am căutat pe Domnul. «Dar cum ai ajuns să-L cauţi pe Domnul?» Adevărul a străfulgerat mintea mea într-o clipă – Nu L-aş fi căutat pe El dacă n-ar fi fost o influenţă precedentă în mintea mea care să mă determine să-L caut. M-am rugat, am gândit eu, dar apoi m-am întrebat: Cum am ajuns să mă rog? Am fost determinat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am ajuns să citesc Scripturile? Le-am citit, dar ce m-a determinat să fac asta? Apoi, într-o clipă, am înţeles că Dumnezeu era cauza a tot şi că El era Autorul credinţei mele, şi astfel întreaga doctrină a harului s-a deschis înaintea mea, iar de la această doctrină nu m-am îndepărtat până în ziua de faţă şi doresc să fac aceasta mărturisirea mea constantă, «Atribui schimbarea mea în întregime lui Dumnezeu»” (Charles H. Spurgeon, Autobiography, vol. 1, The Early Years, 1834-1859).

De aici.

Anunțuri
 
Comentarii închise la Cum ai ajuns să fii creştin? (C.H. Spurgeon)

Scris de pe Martie 12, 2011 în Articole

 

Etichete: , ,

Comentariile nu sunt permise.

 
%d blogeri au apreciat asta: