RSS

Arhive zilnice: februarie 13, 2011

„Calvinistul şi arminianul se roagă la fel, dar predică diferit” (Charles Spurgeon)

Vom face referire la marea doctrină a căderii. Oricine crede că voinţa omului este complet liberă şi că poate fi mântuit prin ea nu crede căderea. Aşa cum v-am spus uneori, puţini predicatori creştini cred în întregime doctrina căderii, ei crezând că atunci când Adam a căzut, el şi-a rupt degetul mic, şi nu gâtul, spre ruina întregii sale rase. Preaiubiţii mei, la cădere, omul şi-a rupt fiecare os. Nicio putere a lui nu a rămas neştirbită; toate au fost sfărâmate, pervertite şi pătate; la fel ca un mare templu, stâlpii pot exista, coloanele şi pilaştii pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar dacă unele şi-au păstrat forma şi poziţia. Conştiinţa omului poate reţine uneori mare parte din sensibilitate – dar totuşi este căzută. La fel, voinţa nu este scutită…

Natura voastră cazută a fost stricată; voinţa voastră, printre altele, s-a depărtat total de Dumnezeu. Dar vă spun care este cea mai bună dovadă a acestui fapt; este măreaţa realitate că niciodată nu aţi întâlnit în viaţa voastră un creştin care să spuna că el a venit fără ca Cristos să vină la el.

Aţi auzit o mulţime de predici arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând. Un arminian pe genunchi s-ar ruga disperat, ca un calvinist. El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune: „Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur; am profitat de harul meu. Dacă toţi oamenii ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa. Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine. Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat, în vreme ce alţii nu au făcut aşa – aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”

Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa. Ah! Atunci când predică şi vorbesc în cuvinte bine cântărite, se poate să fie doctrina greşită; dar când ajung la rugăciune adevărul iese la iveală; nu se pot abţine. Dacă un om vorbeşte în cuvinte bine cântărite, poate vorbi corect gramatical; dar când vorbeşte repede, vechile regionalisme ale zonei sale în care s-a născut ies la iveală.

Te întreb din nou, ai întâlnit vreodată un creştin care să spună: „Am venit fără puterea Duhului?” Dacă ai întâlnit un astfel de om, poţi să-i spui fără ezitare: „Domnule dragă, eu cred asta întru totul – şi mai cred că aţi plecat de acolo tot fără puterea Duhului, şi că nu cunoaşteţi nimic despre aşa ceva, şi văd că sunteţi plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.” Aud oare vreun creştin zicând: „L-am cautat pe Isus înainte ca El să mă caute pe mine; eu am venit şi nu Duhul la mine?” Nu, dragii mei; suntem obligaţi, fiecare dintre noi, să ne punem mâna pe inimă şi să spunem –

Harul m-a învăţat a mă ruga

Şi mi-a făcut ochii să plângă

Harul m-a păstrat până în astă zi

Şi nu mă vă lăsa.”

Există cineva aici – unul singur – bărbat sau femeie, tânar sau bătrân care sa poată spune „Eu l-am căutat pe Dumnezeu înainte ca El să mă caute pe mine?” Nu; chiar şi voi, care sunteţi puţin arminieni, veţi cânta –

Îl iubesc pe Isus –

Că-ntâi El m-a iubit.”

De AICI

Reclame
 
Comentarii închise la „Calvinistul şi arminianul se roagă la fel, dar predică diferit” (Charles Spurgeon)

Scris de pe februarie 13, 2011 în Articole

 

Etichete: , , , , ,

Charles Spurgeon, despre tristeţea din cer

„A good man was once preaching that there were harps and crowns in heaven for all his congregation; and then he wound up in a most solemn manner: „My dear friends, there are many for whom these things are prepared who will not get there.” In fact, he made such a pitiful tale, as indeed he might do; but I tell you who he ought to have wept for—he ought to have wept for the angels of heaven and all the saints, because that would spoil heaven thoroughly.

You know when you meet at Christmas, if you have lost your brother David and his seat is empty, you say: „Well, we always enjoyed Christmas, but there is a drawback to it now—poor David is dead and buried!” Think of the angels saying: „Ah! this is a beautiful heaven, but we don’t like to see all those crowns up there with cobwebs on; we cannot endure that uninhabited street: we cannot behold yon empty thrones.” And then, poor souls, they might begin talking to one another, and say, „we are none of us safe here for the promise was—”I give unto my sheep eternal life,” and there is a lot of them in hell that God gave eternal life to; there is a number that Christ shed his blood for burning in the pit, and if they may be sent there, so may we. If we cannot trust one promise we cannot another.” So heaven would lose its foundation, and fall. Away with your nonsensical gospel! God gives us a safe and solid one, built on covenant doings and covenant relationship, on eternal purposes and sure fulfillments.”

„Un om bun predica odată că în ceruri erau harfe şi coroane pentru toată adunarea sa; şi apoi spunea în cea mai solemnă manieră: „Dragi prieteni, sunt mulţi pentru care au fost pregătite aceste lucruri, dar care nu vor ajunge acolo.” De fapt, el a născocit cea mai tristă poveste pe care o putea născoci; dar vă spun pentru cine ar fi trebuit el să plângă – ar fi trebuit să plângă pentru îngerii din ceruri şi pentru toţi sfinţii, fiindcă ce a spus el ar strica cerul în întregime.

Ştiţi că atunci când vă întâlniţi împreună cu toată familia, dacă aţi pierdut un frate, iar locul său este gol spuneţi: „Noi întotdeauna ne-am bucurat de aceste întruniri familiale, dar cineva lipseşte acum – sărmanul de el, nu mai este printre noi!” Gândiţi-vă că îngerii ar spune: „Ah, cerul este minunat, dar nu ne place să vedem acolo toate acele coroane acoperite cu pânze de păianjen; nu putem suporta acea stradă nelocuită; nu putem privi acele tronuri goale.” Iar apoi, sfinţii ar putea începe să vorbească între ei şi să spună „niciunul dintre noi nu este în siguranţă aici, fiindcă promisiunea a fost – „Eu dau oilor Mele viaţa veşnică”, şi mulţi din cei cărora Dumnezeu le-a dat viaţa vesnică sunt in iad; există un număr pentru care Hristos şi-a dat viaţa pentru ca ei să nu ardă în adânc, iar dacă ei pot fi trimişi acolo, atunci şi nouă ni se poate întâmpla la fel. Dacă nu ne putem încrede într-o promisiune, nu ne putem încrede nici în cealaltă.” Şi aşa, cerul şi-ar pierde temelia şi ar cădea. Pleacă de aici cu evanghelia ta fără sens! Dumnezeu ne dă o Evanghelie sigură şi solidă, clădită pe faptele şi relaţia legământului, pe scopuri veşnice şi împliniri sigure.”

Întreaga predică o găsiţi AICI sau AICI!

 
Comentarii închise la Charles Spurgeon, despre tristeţea din cer

Scris de pe februarie 13, 2011 în Articole

 

Etichete: , ,