RSS

Carl F.H. Henry despre alegerea necondiţionată şi libertatea lui Dumnezeu

06 Noi

Fragmentele sunt preluate din capitolul Alegerea: libertatea lui Dumnezeu, al monumentalei lucrări Dumnezeu, revelaţie şi autoritate (vol. 6), tradusă şi editată de Cartea Creştină, Oradea.

Fapt este că Biblia însăşi ne impune tema aceasta a predestinării. Calvin consideră că a ascunde de credincioşi ceea ce spune Scriptura despre predestinarea lor înseamnă a-i înşela (Învăţăturile, Cartea a III, xxi, 3); a ignora doctrina, afirmă el, înseamnă a micşora gloria lui Dumnezeu (ibid., pag. xxi, 1). Chiar şi Emil Brunner insistă că „Alegerea constituie centrul Vechiului şi Noului Testament” (The Christian Doctrine of God, pag. 303).

Isus declară că Tatăl le-a descoperit celor lipsiţi de învăţătură o cunoaştere a Fiului în legătură cu care înţelepţilor li se ascunde faptul că este „buna plăcere” suverană a lui Dumnezeu” (Matei 1126; Luca 10:21). De asemenea, apostolul Pavel descrie voia lui Dumnezeu ca eudokia sau „buna plăcere” divină atât în Efeseni, 1:5-11, unde vorbeşte despre planul divin al răscumpărării, cât şi în Galateni 1:15, unde se referă la chemarea lui apostolică. Dumnezeul cel liber al Bibliei îl leagă pe om de Sine prin alegere divină, o alegere care include revelarea unei răscumpărări atestate scriptural care implică încarnarea, răstignirea şi învierea lui Cristos.

Augustin respinge utilizarea teologică a „sorţii” pentru a desemna voinţa şi puterea Dumnezeului iudeo-creştin; o face din cauza asocierii populare a termenului cu astrologia şi cu alte scheme speculative pentru care universul este doar un mare mecanism lipsit atât de direcţionare divină, cât şi de alegere umană. Punând în opoziţie concepţia păgână despre soartă cu predestinarea şi providenţa divină, Augustin respinge orice concepţie despre lume care neagă credinţa în activitatea divină liberă de creaţie şi de providenţă şi care dizolvă responsabilitatea umană. Dar în loc să preceadă discuţia despre precunoaşterea divină, el preferă să vorbească despre un tip de soartă special (De civitate Dei, V, i; V, ix).

Dacă eliminăm alegerea din Biblie, putem la fel de bine elimina creaţia, sau statutul special al Israelului antic, sau încarnarea Cuvântului, sau existenţa Bisericii ca şi trup al lui Cristos; putem la fel de bine să ne dispensăm şi de poruncile de pe Muntele Sinai şi de Predica de pe Munte ca norme etice.

Alegerea divină a dispărut virtual din manualele recente, fapt care reflectă atât încrederea umanistă predominantă în automântuire, cât şi dezgustul omenirii căzute pentru doctrina suveranităţii divine absolute. Multe tradiţii creştine afirmă acum predestinarea doar pe baza precunoaşterii divine şi văd alegerea divină ca fiind condiţională. Modernismul protestant a abandonat doctrina aceasta cu totul.

În teologia reformată, suveranitatea lui Dumnezeu este temeiul predestinării şi alegerii, iar gloria lui Dumnezeu este scopul suprem al decretelor Lui.

Decretele divine fuzionează într-un singur scop suveran al lui Dumnezeu; planul lui este o unitate cuprinzătoare, ceva despre care Biblia vorbeşte ca despre prothesis (scop, sfat) etern al lui Dumnezeu. Dacă planul lui Dumnezeu ar realiza ceva ce El nu a intenţionat, dacă părţi din el s-ar afla în conflict şi în competiţie, dacă scopul Lui necesită o revizuire constantă, atunci Dumnezeu nu ar fi nici atotînţelept, nici atotputernic.

Se ridică atunci obiecţii împotriva doctrinei că Dumnezeu prestabileşte întregul curs al lumii şi al evenimentelor umane.

Una dintre ele este că prestabilirea divină în sens larg este inconsecventă cu libertatea umană.

Toţi creştinii, indiferent de doctrina alegerii pe care o susţin, insistă că Dumnezeu păstrează responsabilitatea morală a omului şi că alegerea divină nu transformă deloc fiinţele divine în roboţi. Scriptura afirmă că Dumnezeu cunoaşte dinainte acţiunile umane ca aspecte ale planului Său; deşi aceste acţiuni sunt sigure în ceea ce priveşte împlinirea lor viitoare, fiinţele umane sunt totuşi responsabile din punct de vedere etic pentru acţiunile lor (Gen. 50:19 şi urm.; Fapte 2:23; 4:27 şi urm.).

Omul este responsabil pentru alegerile pe care le face chiar dacă natura lui păcătoasă îi restrânge foarte mult sfera alegerilor. Fiinţele umane aleg voluntar să facă ceea ce fac. Faptul că Dumnezeu a prestabilit alegerile umane şi că decretul Lui face ca acţiunile umane să fie sigure nu distruge prin aceasta alegerea umană.

O altă obiecţie la predestinarea divină este argumentul că ea ar face ca Dumnezeu să fie autorul păcatului.

Dar realitatea este că scriitorii inspiraţi care afirmă predestinarea lui Dumnezeu afirmă şi că Dumnezeu nu face răul şi, de fapt, îi repugnă răul şi îl pedepseşte; Legea lui Dumnezeu condamnă întregul păcat. Dumnezeu nu face nimic în dezacord cu perfecţiunile lui; El nu Se tăgăduieşte (2 Tim. 2:13); El nu minte (Evr. 6:18); El nu este ispitit (Iacov 1:13). Puterea lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de înţelepciunea şi dreptatea Lui. Şi deşi decretul Lui face să fie sigure nu numai actele bune, ci şi cele rele (Prov. 16:4; Fapte 4:27 şi urm.), Dumnezeu nu este un păcătos (Ps. 92:15; 1 loan 1:5) şi El însuşi nu face acte care să fie păcătoase. Mai mult, Dumnezeu nici măcar nu stimulează dorinţele rele din om.

Certitudinea evenimentelor pe care le decretează Dumnezeu include deopotrivă certitudinea actelor păcătoase şi drepte ale omului, fapt văzut şi din consemnarea în Scriptură a celei mai crude dintre toate faptele, anume răstignirea deliberată de către om a Cristosului lui Dumnezeu: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte 2:23). Acest pasaj subliniază atât precunoaşterea divină, cât şi responsabilitatea umană.

O a treia obiecţie la predestinarea divină este pretenţia că ea subminează orice motivaţie sau efort uman.

Dar inerţia spirituală şi apatia evanghelistică nu le sunt caracteristice calviniştilor; de fapt, mulţi calvinişti sunt zeloşi din punct de vedere spiritual şi în ceea ce priveşte evanghelizarea.

Tocmai faptul că Dumnezeu a ales unele persoane stă la baza imperativului divin de a proclama în mod universal vestea bună răscumpărătoare; de asemenea, El ne asigură că unii vor răspunde cu adevărat la predicarea mântuirii.

Numai după primirea lui Isus Cristos ca mântuitor personal poate omul avea siguranţa interioară a alegerii divine. Adevărul acesta explică distincţia pe care unii evanghelici o fac între învăţătura alegerii comunicată credincioşilor, dar nu şi predicarea ei înaintea lumii; celor pierduţi, spun ei, trebuie să li se predice mai degrabă vestea bună a Evangheliei. Desigur, o doctrină a alegerii care epuizează predicarea bucuriei – ca şi cum creştinismul ar fi în principal un mesaj al condamnării – nu este vestea bună biblică. Dar nu există nici un motiv pentru care alegerea nu trebuie predicată şi învăţată, „în Biblie, notează Berkouwer, alegerea… este întotdeauna acordată la melodia unei doxologii. În marele pasaj Romani 9-11, Pavel construieşte un crescendo al jubilării… Este uimirea în faţa felului în care lucrează harul” („Election and Doctrinal Reaction”, pag. 13). Dacă Evanghelia nu se află în centrul proclamării alegerii, ea nu este creştină; cuprins în mesajul nou-testamental al alegerii se găseşte o chemare universală din partea Dumnezeului etern la o comuniune eternă cu El.

Oricât de ascuţit a fost conflictul dintre supralapsarieni şi infralapsarieni, ambele grupe au susţinut suveranitatea lui Dumnezeu şi harul Lui liber. Mai mult, toate grupurile au recunoscut realitatea alegerii divine. Ei nu au dat înfăţişare ideilor sentimentale că Dumnezeu există şi acţionează numai de dragul omului – fie pentru omenire ca întreg, fie pentru fiinţele umane particulare – şi au respins orice gând al automântuirii individuale cu ajutor divin. Astfel de idei ar fi fost detestabile pentru reformatori, la fel ca şi insistenţa umanistă, curentă acum, că omul însuşi este domnul naturii şi al istoriei, şi el trebuie şi poate să se salveze singur.

Anunțuri
 
Comentarii închise la Carl F.H. Henry despre alegerea necondiţionată şi libertatea lui Dumnezeu

Scris de pe Noiembrie 6, 2010 în Articole

 

Etichete: , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

 
%d blogeri au apreciat asta: