RSS

Primii baptiști din Transilvania au predicat doctrinele harului

04 Noi

Alexa Popovici, în primul volum al Istoriei baptiștilor din România (1856-1919), descrie în doar câteva paragrafe „înclinația calvinistă” a celor dintâi predicatori baptiști din Transilvania (Mihaly Toth și Mihai Cornea). Se observă dezaprobarea și reticența autorului față de această învățătură (pe care o descrie simplist și ușor denaturat):

Primii convertiţi la credinţa baptistă, cei din Salonta, care au devenit apoi misionari, au provenit dintre calvini și se pare că ei au păstrat anumite învăţături de la calvini. Una din ele a fost învăţătura cu predestinaţia sau alegerea oamenilor să fie sau nu mîntuiți. Atît M. Toth, cît şi Cornya în predicile lor şi în toata atitudinea lor, au învăţat şi au fost influenţaţi de învăţătura că dacă un om este ales de Dumnezeu pentru mîntuire, atunci el va ajunge să fie mîntuit ori vrea ori nu vrea, iar dacă nu este ales, poate omul să facă orice, el nu va ajunge, nu va putea să fie mîntuit.

Cornya folosea des în predicile sale prin biserici expresia: „cei aleşi de Domnul”, iar cînd discuta cu prietenii în pregătirea pentru botez folosea expresia: „dacă sînt aleşi de Domnul se vor pocăi.” Înclinaţia aceasta spre predestinaţionismul calvin s-a observat la Mihaly Toth mult mai pronunţat în problemele de disciplină bisericească. Potrivit predestinaţiei, el se purta aspru cu acei căzuţi într-un păcat sau greşală, dădea sentinţe disciplinare severe, invocînd că dacă persoana e aleasă de Domnul nu se va pierde. El opera ager şi adînc, era fără cruţare şi categoric, ba spre sfîrşitul vieţii era un îndîrjit în materie de disciplină. Exagerarea aceasta îşi are explicaţia în înclinaţia calvinistă, în reminiscenţa predestinaţionismului. Ca un derivat din aceasta a fost pretenţia lucrătorilor cu Evanghelia de mai tîrziu, moştenită de la Cornya, ca biserica să nu aplice nici o disciplină decît numai cînd este de faţă predicatorul cercual, lucrătorul, care să chibzuiască şi să propună bisericii felul de disciplinare. Aşa aflăm că ori de cîte ori sosea Cornya în cîte o biserică i se prezentau toate căderile, biserica era adunată la „şedinţă închisă” unde el propunea felul de disciplină şi biserica vota punerea sub disciplină a celor abătuţi. Apoi, tot ca o practică luată de la calvini era şi destinarea ultimei bănci din casa de rugăciune pentru cei disciplinaţi, obicei păstrat multă vreme în Transilvania.

Mihaly Cornya după un timp, lucrînd mult cu acei ce s-au ridicat ca buni predicatori dintre români, şi care au interpretat ei Biblia, prin lumina căpătată de ei, se pare că a fost mult influenţat și că a pierdut mult din înclinaţia calvinistă pe care a avut-o la început. Unii dintre predicatorii români, chiar dacă la început au fost influenţaţi de Cornya la învăţătura predestinaţiei, după cercetări şi studii biblice mai îndelungate s-au lăsat de a propaga şi învăţa doctrina alegerii în forma ei calvinistă.

 
6 comentarii

Scris de pe Noiembrie 4, 2010 în Articole

 

Etichete: , , ,

6 responses to “Primii baptiști din Transilvania au predicat doctrinele harului

  1. gradina

    Noiembrie 4, 2010 at 21:55

    ….wordpress.com promoveaza o invatatura care arata drumul inapoi in binecuvantarea gradinii Eden, drum pe care Hristos prin jertfa Lui l-a facut posibil pentru noi, luand asupra Lui pacatul, boala si blestemul.

    Daca doriti putem face schimb de linkuri pentru blogroll

     
    • emsal

      Noiembrie 4, 2010 at 22:31

      Gradina, Andew Wommack are tot felul de erezii în cap. Renunţă să-i mai traduci textele. Este spre binele tău.

      Vezi asta

       
  2. munteanuaurel

    Decembrie 1, 2010 at 22:15

    ‘Calvinismul’ lui Cornea era unul Scriptural

     
    • emsal

      Decembrie 2, 2010 at 09:20

      Da, și eu cred asta!

       
  3. munteanuaurel

    Decembrie 2, 2010 at 09:38

    Slava Domnului frate.Sper ca toti care isi zic baptisti sa creada asta ,atunci chiar va fi o trezire autentica in Romania.Pana atunci sa ne rugam.

     
    • emsal

      Decembrie 2, 2010 at 09:40

      Toate marile treziri au avut ca punct de plecare rugăciunea și redescoperirea harului lui Dumnezeu.

       
 
%d blogeri au apreciat asta: