RSS

Despre domnia absolută a lui Dumnezeu

03 Noi

Nimic și nimeni nu poate sta împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nimic nu trece de dincolo de cunoștința Lui. Fiecare ființă din Univers se află sub suveranitatea Sa. Asta înțeleg citind Isaia 45:

9 Amintiţi-vă lucrurile de la început, acelea din vechime, căci Eu sunt Dumnezeu, nu este altul! Eu sunt Dumnezeu, nu este altul ca Mine!

10 Eu fac cunoscut mai dinainte sfârşitul şi, din vremuri străvechi, descopăr lucrurile care încă nu s-au întâmplat, zicând: ‘Planul Meu rămâne să se împlinească; voi face tot ceea ce doresc!’

11 Eu chem de la răsărit o pasăre de pradă şi, dintr-o ţară îndepărtată, aduc omul care Îmi va împlini planul. Ce am spus voi duce la îndeplinire şi ce am plănuit voi face.

Nu există nicio ambiguitate în acest pasaj. El afirmă în termeni absoluţi şi cât se poate de neechivoci că este imposibil să zădărniceşti planul lui Iahve.

Zadarnic citim Scripturile, dacă nu vedem că acţiunile oamenilor, ale celor răi precum şi ale celor buni, sunt guvernate de Dumnezeu. Nimrod şi tovarăşii lui au hotărât să ridice turnul Babel, dar, înainte de a-şi duce la îndeplinire acest plan, Dumnezeu i-a zădărnicit. Iacov a fost cel căruia i s-a promis moştenirea şi, deşi Isaac a încercat să schimbe rânduiala lui Iahve şi să-și dea binecuvînţările lui Esau, încercările lui au fost zadarnice. Esau a jurat răzbunare împotriva lui lacov, dar, data viitoare când s-au întâlnit, a plâns de bucurie în loc să se lupte cu el, cuprins de ură. Fraţii lui losif i-au hotărât moartea, dar sfaturile lor rele au fost zădărnicite.

Faraon a refuzat să-l lase pe Israel să ducă la îndeplinire poruncile lui Iahve şi a pierit în Marea Roşie datorită încercării lui de a se opune. Balac i-a plătit pe Balaam să-i blesteme pe israeliţi, dar Dumnezeu l-a silit să-i binecuvânteze. Haman a ridicat o spânzurătoare pentru Mardoheu, dar până la urmă a fost el însuşi spânzurat de ea. Iona s-a împotrivit voinţei revelate a lui Dumnezeu, şi ce s-a ales de eforturile lui?”

(A.W. Pink, Suveranitatea lui Dumnezeu, Editura Logos)

 
Comentariile sunt închise pentru Despre domnia absolută a lui Dumnezeu

Scris de pe Noiembrie 3, 2010 în Articole

 

Etichete: ,

Comentariile nu sunt permise.

 
%d blogeri au apreciat asta: