RSS

Suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire, Arthur W. Pink

12 Dec

„Mântuirea vine de la Domnul” (lona 2:9); dar Dumnezeu nu-i mîntuieşte pe toţi. De ce? El îi mîntuieşte pe unii; atunci, dacă îi mîntuieşte pe unii, de ce nu-i mîntuieşte şi pe alţii? Din cauză că aceştia sînt prea păcătoşi şi decăzuţi? Nu; fiindcă apostolul a scris: Adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi», dintre care cel dintîi sînt eu” (1 Tim. 1:15). Prin urmare, dacă Dumnezeu l-a salvat pe „cel dintîi” dintre păcătoşi, nimeni nu este exclus din pricina păcătoşeniei lui. Atunci, de ce nu-i mîntuieşte Dumnezeu pe toţi? Fiindcă unii au inima prea împietrită pentru a fi cîştigaţi? Nu; fiindcă despre poporul cu inima cea mai împietrită, e scris că Dumne­zeu spune: „Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne” (Ezec. 11:19). Atunci, e din cauză că unii sînt atît de încăpăţînaţi, atît de îndărătnici, atît de plini de sfidare, încît Dumnezeu este incapabil să-i cîştige pentru Sine? Înainte de a răspunde la această întrebare, să punem alta; să recurgem la experienţa cel puţin a cîtorva oameni ai lui Dumnezeu.

Prietene, nu a existat o vreme în viaţa ta cînd tu ai umblat in sfatul celor răi, te-ai oprit pe calea celor păcătoşi, ai şezut pe scaunul de domnie al celor batjocoritori şi, alături de ei, ai spus: „Nu vrem ca omul acesta să împărătească peste noi” (Luca 19:14)? Nu a existat un timp în care tu „nu ai vrut să vii la Hrislos, ca să ai viaţa” (loan 5:40)? Ba da. Şi nu a fost un timp în care ţi-ai amestecat glasul cu al acelora care-I spuneau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Nu voim să cunoaştem căile Tale; ce este Cel Atotputernic ca să-L slujim? Ce vom cîştiga dacă îi vom înălţa rugăciuni?” (Iov 21:14-15)? Cuprins de ruşine, trebuie să recunoşti că a existat un astfel de timp. Dar cum de s-a schimbat totul acum? Ce anume te-a adus de la acea semeaţă suficienţă de sine la un implorator umil, de la unul care cîndva era în vrăjmăşie cu Dumnezeu, la unul care acum are pace cu El, a trecut de la fărădelege la supunere, de la ură la dragoste? Şi, ca unul „născut în Duhul”, vei răspunde imediat: „Prin harul lui Dumnezeu sînt ceea ce sînt” (1 Cor. 15:10). Atunci, nu vezi că nu datorită lipsei de putere a lui Dumnezeu şi nici refuzului Său de a-l forţa pe om, nu sînt mîntuiţi ceilalţi răzvrătiţi? Dacă Dumnezeu a putut să învingă voinţa ta şi să cîştige inima ta, şi aceasta fără să-ţi afecteze responsabilitatea morală, atunci nu poate El să facă acelaşi lucru pentru alţii? Negreşit că poate. Atunci, cît de inconsecvent, cît de ilogic, cît de nesăbuit ar fi din partea ta ca, încercînd să justifici cursul pe care-l urmează cei răi şi soarta ce-i aşteaptă, să susţii că Dumnezeu este incapabil să-i mîntuiască, că ei nu vor să-I dea voie. Spui cumva: „A venit timpul, a venit un moment în care eu am fost gata, am fost de acord să-L primesc pe Hristos ca Mîntuitorul meu”? E adevărat, dar Domnul te-a făcut să vrei (Ps. 110:3; Fii. 2:13); atunci de ce nu-i face pe toţi păcătoşii să vrea mîntuirea? De ce? Pentru simplul fapt că El este suveran şi face ceea ce doreşte! Să revenim însă la întrebarea introductivă.

Cum se face că nu toţi oamenii sînt mîntuiţi, în special nu toţi cei care aud Evanghelia? Vrei să răspunzi: Fiindcă majoritatea refuză să creadă? Ei bine, asta e adevărat, dar este numai o parte din adevăr. Este adevărat din perspectivă umană. Există şi o perspectivă divină şi această perspectivă trebuie să fie accentuată, ca să nu furăm slava lui Dumnezeu! Cei nemîntuiţi sînt pierduţi fiindcă refuză să creadă; ceilalţi sînt mîntuiţi deoarece cred; dar de ce cred cei din urmă? Ce anume îi face să aibă încredere în Hristos? E din cauză că sînt mai inteligenţi decît semenii lor şi discern mai iute nevoia lor de mîntuire? Să piară gîndul: „Cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă-l ai, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor. 4:7). Dumnezeu însuşi este Cel care face diferenţa între cei aleşi şi cei care nu sînt aleşi, fiindcă este scris despre cei ce sînt ai Lui: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat” (1 loan 5:20).

Credinţa este darul lui Dumnezeu şi „nu toţi oamenii au credinţa” (2 Tes. 3:2); prin urmare, vedem că Dumnezeu nu acordă tuturor darul acesta. Atunci cui îi oferă El această favoare mîntuitoare? — şi răspundem că o oferă aleşilor Lui: „Toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa veşnică au crezut” (Fapte 13:48). De aceea citim despre „credinţa aleşilor lui Dumnezeu” (Tit 1:1). Dar este Dumnezeu suveran în ce priveşte distribuirea favorurilor Sale? Nu are dreptul să fie? Există totuşi cîte unii care „cîrtesc împotriva gospodarului”? Atunci, cuvintele Lui sînt suficiente ca replică: „Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al Meu?” (Mat. 20:15). Dumnezeu este suveran în felul în care îşi acordă darurile, atît în domeniul natural cît şi în cel spiritual. Atît, deocamdată, ca afirmaţie generală, acum să trecem la cazuri particulare.”

Suveranitatea lui Dumnezeu, A.W. Pink, Logos, 1995

 
2 comentarii

Scris de pe Decembrie 12, 2009 în Articole

 

Etichete: , , , , ,

2 responses to “Suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire, Arthur W. Pink

  1. szilard

    Iunie 21, 2011 at 21:16

    Nu stiti cumva cum pot sa fac rost de carte??

     
 
%d blogeri au apreciat asta: