Abecedarul, amintiri din comunism
Îmi amintesc și acum prima zi de școală. Era prin 1987. După ce am primit Abecedarul nou-nouț și cartea de Aritmetică, m-am întors acasă cu o mare problemă: trebuia să învăț pe dinafară, până a doua zi, toate funcțiile deținute de “iubitul conducător”. Așa că am rugat-o pe mami să lase deoparte rufele care trebuiau spălate și să mă învețe frazele cu pricina. A fost dificil; nu înțelegeam deloc ce înseamnă secretar general, comunist, socialist, președinte etc. Mai apoi imnul și acele poezii patriotice de la sfârșitul fiecărui trimestru, de la 1 mai, 1 iunie ș.a.m.d. Nu le-am priceput deloc rostul, drept răzbunare în ianuarie 1990 am rupt toate paginile de început ale manualelor și le-am făcut bucăți-bucățele. Dacă tot e revoluție, revoluție să fie…
Revenind la Abecedar, zilele trecute mi-a căzut în mâini o copie foarte bine îngrijită a manualului din 1987. Am constatat cu surprindere că îmi amintesc aproape fiecare ilustrație, fiecare vers, fiecare povestioară. Undeva în subconștient s-au păstrat toate. Cea mai iubită poezie a fost Tatăl meu, pentru că începea astfel:
“Tatăl meu zidește case
Cocoțat pe schele.
El cu fruntea lui ajunge
Pînă sus la stele.”
Tatăl meu este constructor și mă simțeam așa de bine că meseria lui pare cea mai importantă, fiind înaintea celei de medic sau profesor! Mereu mi-am adus aminte și de povestirea numită Iarba prețioasă, în special de replica “Iarba aceasta scumpă este RĂBDAREA, răspunde Viorica și pornește înainte cîntînd.”
Nu am văzut prea multe abecedare actuale, dar cel comunist, cu toate problemele lui, avea un farmec special. Sau poate doar eu îl văd așa, fiindcă este cartea de pe care am învățat să citesc!














































